Băsescu: "Niciodată nu mă voi considera anticomunist"

Aceasta este declaraţia pe care şefului statului a făcut-o astăzi, la lansarea primului volum al cărţii "Mărturie şi document", semnată de Constantin Ticu Dumitrescu.

Cu această ocazie, Traian Băsescu a mărturisit că nu a înţeles de la început lupta dusă pentru a afla adevărul despre cei 50 de ani de regim comunist. Preşedintele a recunoscut însă că a avut şansa să se educe din mers, ajungând chiar să condamne comunismul, în decembrie 2006.

"Condamnarea comunismului în Parlamentul României a fost unul din succesele dumneavoastră şi a celor dintre dumneavoastră care luptă de 18 pentru ca adevărul despre cei 50 de ani de comunism să fie ştiut", a declarat Băsescu într-un elogiu al raportului Tismăneanu şi în aplauzele celor prezenţi la lansare.

"Prezenţa mea aici nu este numai simplul rezultat al unui răspuns politicos la invitaţia dumneavoastră, ci este semnul de respect pe care îl am pentru dumneavoastră, pentru cei care au suferit în puşcăriile comuniste şi pentru cei care nu au avut nefericirea întemniţării, dar care după Revoluţie s-au angajat într-o luptă pentru adevăr, pe care trebuie să recunosc nu am înţeles-o de la început", s-a adresat preşedintele Traian Băsescu lui Ticu Dumitrescu.

Şeful statului a recunosct că a avut "şansa uriaşă de a fi un om care se poate educa din mers, care poate să înţeleagă comandamentele unei societăţi ieşite din comunism". Tocmai de aceea, Băsescu susţine că s-a alăturat, pe parcurs, "voinţei, dorinţei, nevoii dumneavoastră şi a camarazilor dumneavoastră, răspunzând unei cereri sociale" de condamnare a comunismului.

"Eu nu am avut în activitatea mea ca om politic lupta împotriva fostului regim, dar în calitate de şef al statului, şi ajutat de faptul că am avut capacitatea să evoluez după revoluţie, am răspuns unui comandament social atât prin deschiderea arhivelor fostei Securităţi cât şi prin condamnarea comunismului. De aceea, o spun aici, niciodată nu o îndrăznesc să mă consider unul dintre dumneavoastră, dintre anticomunişti, dar niciodată în acelaşi timp nu voi accepta ideea că acei 50 de ani trebuie să rămână ascunşi", a continuat Băsescu.

"Cartea aceasta să devină proza regimului comunist"

Şeful statului este optimist în ceea ce priveşte aflarea "adevărului", adminţând că presiunea socială se diminuează o dată cu lumina care intră în arhivele fostului regim.

"Este adevărat nu intră cu viteza cu care am dori, nu intră cu promtitudinea cu care am dori, dar acest lucru se întâmplă şi constat personal că ne vindecă. Cartea dumneavoastră este unul dintre aceste adevăruri. Am convingerea că este o cărticică din marea de nedreptate, de incorectitudine, de lipsă de justiţie socială a celor 50 de ani comunism, a celor 50 de ani de regim ilegitim şi criminal", a afirmat Băsescu.

În acest sens, şeful statului l-a invitat pe Ticu Dumitrescu să rămână un partenere al acţiunilor preşedinţiei în direcţia clarificării propriului nostru trecut.

"În acelaşi timp vreau să vă spun că m-aţi dezamăgit cu o afirmaţie a dumneavoastră, că nimic din ce aţi visat nu s-a întâmplat. Ele se întâmplă uşor, uşor şi vă doresc să vă dea Dumnezeu sănătate până când tot puzzle-ul regimului comunist, a fostei securităţi, va fi public şi este extrem de important ca aceste lucruri să fie cunoscute de tânara generaţie", a continuat Băsescu.

"Am convingerea că acest prim volum va fi urmat de alte cărţi care se vor constitui în parte din ceea ce în ultimii ani începe să devină proza unui regim pe care în raportul Comisiei Tăsmăneanu l-am găsit a fi ilegitim şi criminal. Am vorbit despre raportul Tismăneanu pentru că nu am vrut ca cineva din sală să creadă că îmi însuşesc valorile acestui raport în nume personal", a conchis preşedintele.

CITIŢI ŞI CIRCUL DIN PARLAMENT, LA CONDAMNAREA OFICIALĂ A COMUNISMULUI MIHĂIEŞI: AM INTRAT ÎN DIALOG CU EI

(13:05)