BĂSESCU, plin de NERVI. Fostul președinte NU a mai REZISTAT și a EXPLODAT

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a avut o ieșire nervoasă, exprimată printr-o postare pe Facebook în care se întreabă „ce nu este în regulă cu UE”/

Traian Băsescu se întreabă, într-o postare pe Facebook, dacă nu cumva se prefigurează o „Primăvară Europeană”, precizând că mișcările de stradă în acest an din mai multe state europene arată potențialul pentru „o apropiată negare a ordinii sociale şi uneori chiar a ordinii constituţionale”.

„Se prefigurează oare o «Primăvară Europeană»? În decembrie 2010 în Tunisia izbucnea «Primăvara Arabă» ce avea să se extindă în Egipt, Libia, Siria, Yemen, Algeria, Iordania, Bahrein. În cele mai multe dintre aceste ţări revoltele de stradă au început paşnic şi au evoluat cu violenţă amplificată de mânia stârnită de intervenţiile brutale ale autorităţilor, ducând în unele ţări la schimbari de regim, în altele au degenerând în războaie civile iar în altele regimurile au trebuit să facă concesii consistente pentru a supravieţui şi a restabili ordinea socială.

În Uniunea Europeană mişcările de stradă din 2018 arată un potenţial ridicat pentru o apropiată negare a ordinii sociale şi uneori chiar a ordinii constituţionale din‚ ţări membre UE. Fie că vorbim de mişcările de stradă din România, Polonia, Italia, Germania, Franţa, Spania sau Belgia, populația se opune guvernărilor naţionale şi nu de puţine ori Uniunii Europene. Experienţa Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, votul majoritar pentru BREXIT al insularilor, ne demonstrează fără echivoc faptul că ceva nu este în regulă cu Uniunea Europeană, chiar dacă până la urmă nu va exista un BREXIT”, scrie Traian Băsescu, pe Facebook.