Băsescu, despre moțiunea de cenzură. Care sunt șansele să treacă? Fostul președinte aruncă bomba

Băsescu, despre moțiunea de cenzură. Care sunt șansele să treacă? Fostul președinte aruncă bomba

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că deși nu crede că moțiunea de cenzură va trece, aceasta trebuia făcută.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat, miercuri seară, la B1 TV, șansele moțiunii de cenzură, care a fost depusă de PNL, USR, PMP și UDMR. Acesta nu crede în succesul inițiativei opoziției.

„Principalul obiectiv al acestei moțiuni trebuie să fie acela de a arăta că există opoziție. Nu este obligatoriu, deși mi-aș dori foarte mult, ca moțiunea să aibă succes. Dacă ar avea succes, ar fi foarte bine. Moțiunea trebuia făcută, dar nu cred că va trece. Sincer să fiu, PSD este capabil să instituie un sistem de control al oamenilor săi, care să facă imposibile dezertări”, a declarat fostul președinte.

Băsescu a avut un schimb de replici și cu Liviu Pop, fostul ministru PSD al învățământului. Acesta din urmă i-a sugerat să vină în coaliție cu PNL și USR ca premier, dacă tot le știe pe toate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Eu sunt europarlamentar, deocamdată. Am altă treabă. Nu cred că aveți pe cineva mai bun ca doamna Dăncilă. Voi vă credeți deștepți, când sunteți acolo, între voi”, a replicat Traian Băsescu.