Fostul președinte Traian Băsescu a lansat, vineri seara, un atac devastator la adresa ministrului Carmen dan, după ce dosarul privind microfonul pe care aceasta a susținut că l-a găsit în propria locuință a fost închis.
Traian Băsescu susține că ministrul de Interne ar trebui să-și de demisia acuzând-o că a făcut o înscenare „de cea mai proastă calitate”
”E de un ridicol absolut doamna Carmen Dan și asta am spus-o de când a anunțat că a găsit microfoane în priză. Astea sunt povești care au fost orcestrate de PSD pentru a discredita instituțiile de forță ale statului și a justifica punerea lor sub control PSD.
A fost o înscenare de cea mai proastă calitate ceea ce a făcut doamna Carmen Dan, dar nu îi puteți reproșa ei că ea vine și ea de la Teleorman, astea sunt gândiri mai sofisticate decât Carmen Dan.
Doamna Carmen Dan trebuie să demisioneze pentru înscenarea pe care a făcut-o. Trebuie să demisioneze pentru că atunci când, să spunem, a avut o suspiciune, în loc să cheme aparatul specializat al MAI, a apelat la o firmă privată. Pentru asta, ministrul de Interne trebuie să-și ia bagajele și să se care la Videle”, a declarat Traian Băsescu.
Reamintim că dosarul deschis după ce ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a acuzat că a găsit un microfon în locuinţă a fost închis de procurorii de la Parchetul General.
Potrivit unor surse judiciare citate de mediafax.ro, fapta de violare de domiciliu nu există, fiind vorba despre două persoane care au intrat în locuinţa ministrului, cu acceptul surorii ei.
Este vorba despre doi foşti ofiţeri de informaţii, care ar fi fost chemaţi pentru a efectua un control prin care să verifice dacă există aparatură de intercepare.