Băsescu l-a prins! Iohannis şi atacul „PSD vrea să dea Ardealul ungurilor”. Aşa este?

Băsescu l-a prins! Iohannis şi atacul „PSD vrea să dea Ardealul ungurilor”. Aşa este?

Fostul şef al statului, Traian Băsescu, l-a taxat pe preşedintele Klaus Iohannis, care a criticat în termeni duri proiectul Ţinutului Secuiesc, despre care consideră că reprezintă o înţelegere prin care PSD „vrea să dea Ardealul ungurilor”.

Europarlamentarul PMP consideră că Iohannis ar fi trebuit să-i critice inclusiv pe liberali, nu doar pe social-democraţi.

„După părerea mea, este cea mai urâtă zi din istoria parlamentarismului românesc. În istoria Parlamentului va fi menționat faptul că s-a aprobat autonomia Ținutului Secuiesc. Eu fac o analiză la rece.

Ar fi fost corectă reacția președintelui dacă le dădea două peste scăfârlie și celor trei liberali, membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaților, care n-au făcut nimic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au tăcut și ei la fel ca PSD-iștii, ceea ce nu-i justifică președintelui atitudinea de a-i cotonogi numai pe unii”, a mai adăugat fostul președinte într-o intervenție telefonică la Realitatea Plus.

Amintim faptul că marţi, parlamentarii din Camera Deputaților au adoptat tacit, fără dezbatere, un proiect de lege care acordă autonomie administrativă Ținutului Secuiesc. Inițiativa legislativă fusese depusă de către deputații UDMR în luna decembrie a anului 2019.

Proiectul prevede că Ținutul Secuiesc poate deveni regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României iar limbile maghiară și română vor fi folosite în instituțiile publice de cetățenii domiciliați în Ținutul Secuiesc.

Autonomia regională va fi exercitată de un Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret și liber exprimat, precum și de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta.

Inițiativa mai prevede în plus că Ținutul Secuiesc poate avea președinte cu un mandat de 4 ani, dar și autorități locale - un Consiliul Scaunal, un Consiliu Comunal, Consiliul Orășenesc, Consiliul Municipal și primar.

Statutul de regiune autonomă a Ținutului Secuiesc ar fi putut fi desființat numai printr-un referendum organizat în Ținutul Secuiesc.

„Am prezentat avizul negativ în Comisia Juridică și ne-am pronunțat cu un aviz negativ pentru un proiect anti-constituțional, iar la ora 14, Senatul, cu votul majorității parlamentarilor, dar al unanimității senatorilor PSD, va respinge definitiv această inițiativă privind așa-zis-ul Ținut Secuiesc”, a declarat Șerban Nicolae la România TV.