Preşedintele Traian Băsescu a atacat frontal trustul Realitatea-Caţavencu, după ce, mult timp, i-a menajat patronul.
Un nou război al preşedintelui Băsescu cu trusturile de presă dă semne să izbucnească, după reacţia furibundă a şefului statului, în direct la televiziunea publică, împotriva ziariştilor care l-au asociat cu trocul PDL-PRM din Senat.
În ultimii an, Traian Băsescu i-a ţinut constant pe ziarişti în şabloane de tipul „tonomatele cu euro“, „oameni de o mediocritate teribilă“, „aceste faruri luminoase“, „aserviţi“, în timp ce patronilor de media le-a lipit eticheta de „moguli“ şi, recent, de „stăpâni ai tonomatelor“. Momentele au fost în general bine calculate: înaintea campaniilor electorale, după critici susţinute în presă sau, pur şi simplu, în timpul băilor de mulţime, pentru a proba modelul liderului util, care nu vine în mijlocul oamenilor pentru mediatizare.
Spre deosebire de răfuielile din trecut, în prestaţia de marţi de la TVR Băsescu a luat însă în plin nu atât trustul Intact, controlat de familia Voiculescu, nici Adevărul Holding al lui Dinu Patriciu, ca până acum, cât mai ales Realitatea-Caţavencu, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, care nu i s-a dovedit ostil.
O schimbare de atitudine a venit şi de la Vîntu. Altădată temperat şi mai mult formal în replici, omul de afaceri i-a transmis de această dată lui Băsescu, prin toată presa, că are o părere „prea bună despre propria persoană“.
„Mogul“ de plan secund, după Voiculescu şi Patriciu
Băsescu l-a inclus pe Vîntu, în ultimii ani, pe lista „mogulilor“, l-a acuzat, prin intermediari, „că din cauza lui au rămas oamenii fără bani“ la FNI, dar nu i-a atacat niciodată trustul. În încercarea sa de a se delimita de înţelegerea PDL cu Vadim, marţi, la TVR, şeful statului s-a simţit însă „dator să-i avertizeze pe români“ în legătură cu „trustul lui Vîntu“, la care, a spus el, „minciuna va fi axa fundamentală în campanie“.
În trecut, criticile lui Băsescu la adresa omului de afaceri au fost rare şi mult mai puţine la număr faţă de cele îndreptate spre inamicii prezidenţiali Voiculescu- „Felix, dovedit turnător“ şi Patriciu, în jurul cărora a dat, de altfel, în 2005 definiţia „mogulilor“ şi în 2007 pe cea a „oligarhilor“.
„I-am şi nominalizat, am vorbit de cei trei mari proprietari de presă, Vîntu, Patriciu şi Voiculescu“, a reluat preşedintele lista în februarie 2007, la radioul public, arătând însă mai ales spre Patriciu („cei care confundă rezoluţiile pe memorii cu bileţelele în care ţi se cere să intervii la procurori“).
Vîntu a venit însă cu o precizare: „Mi se pare uşor caraghios să-i acuze pe aceşti domni de manipulări în favoarea mea, deşi majoritatea acestora îl susţin pe preşedinte“ (februarie 2007, Realitatea TV).
Veriga lipsă în lista oligarhilor
După 2005, când Băsescu a făcut public la un teledon al TVR că „Realitatea TV este postul de televiziune al domnului Vîntu şi al domnului Liviu Luca“, în condiţiile în care patronatul nu era încă asumat de omul de afaceri, preşedintele a avut o singură răfuială cu Vîntu.
În timpul inundaţiilor din iulie 2006, şeful statului a repezit un reporter de la Realitatea TV, amintind de implicarea patronului său în prăbuşirea FNI: „În spatele tău, care îl ai pe Vîntu, cum plângi tu de mila oamenilor, băiatule? Ştii câte sute de mii de oameni au rămas fără bani din cauza patronului tău?“.
Un an mai târziu însă Vîntu a lipsit din suita „oligarhilor“ („Voiculescu, Patriciu, Tăriceanu, Hrebenciuc şi Iliescu“), recitată pe scena unui miting electoral, televizat în direct în timpul campaniei pentru referendumul din mai 2007.
„Prietenia“ Vîntu-Băsescu, intens vehiculată la acea vreme, a fost respinsă, uşor ironic, de preşedinte. „Mari prieteni suntem. Am împărţit amândoi de la FNI, avem o mare prietenie“, a ironizat Băsescu, râzând, ideea apropierii de Vîntu, într-un interviu la B1 TV din mai 2007.
În aceeaşi emisiune însă, Vîntu a beneficiat de o etichetare specială: „oligarh financiar“, diferit de cei enumeraţi anterior. „Dacă vorbim de Sorin Ovidiu Vîntu, vorbim de oligarhie financiară. Spre deosebire de Patriciu şi Voiculescu care au şi putere politică, nu numai economică“, a nuanţat preşedintele. COLECŢIE DE INSULTE
Ziariştii, ţinta jignirilor prezidenţiale
Numele lui Vîntu a fost bifat de preşedintele Băsescu şi la momentul identificării, pe Aeroportul „Henri Coandă“ după o întoarcere de la Bruxelles, a „celor care bagă pachetele cu euro“ în „ziariştii tonomat“. Criticile au fost totuşi ţintite exclusiv spre Cornel Nistorescu, analist la Realitatea TV, care criticase constant prestaţia politică a Elenei Băsescu („Mai sunt şi în trustul lui Vîntu tonomate. Mai exact, foşti directori pe la cotidianul «Evenimentul zilei»“, martie 2008). În obiectivul său au stat însă, în primul rând, jurnaliştii din „trustul lui Felix Motanul, dovedit că a fost turnător“, între care l-a numit pe „tonomatul cu euro Victor Ciutacu“. Reporterii Antenelor au fost, de altfel, în ultimii patru ani, cel mai des în ţinta jignirilor lui Băsescu.
În octombrie 2007, ziarista Sorina Matei (Antena 3) a primit, la o întrebare referitoare la o moţiune de cenzură, replica: „Vin în birou la tine să o facem“. Danei Grecu (Antena 3) şeful statului i-a admirat în vara lui 2005 „calităţile de blondă“ şi s-a oferit, pe podul de la Mărăcineni, s-o angajeze la Cotroceni. O replică nepoliticoasă a primit însă şi Oana Sultănoiu, de la Realitatea TV, în noiembrie 2006, când l-a întrebat pe Băsescu ce a învăţat la un curs de resuscitare. „Dacă te aşezi pe masă îţi spun cum se face“, a zis preşedintele.
Guvernul PNL ar strânge relaţia cu SOV
Dacă preşedintele Băsescu îi acuză pe ziariştii trustului Realitatea-Caţavencu că „le iese din gură propaganda mirosind a bani de la FNI“, guvernul Tăriceanu se pregăteşte să vândă salariaţilor pachetul de 8% din acţiunile Petrom. Nu direct, ci prin intermediul Asociaţiei Salariaţilor Petrom, condusă de şeful Petromservice Liviu Luca, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu (foto).
Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a declarat pentru EVZ că se pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care sintagma „în mod direct“ să fie eliminată. Sorin Ovidiu Vîntu spune, pe de altă parte, că a renunţat de mult timp să-l consilieze pe Liviu Luca în acest proces şi susţine că nu are niciun interes în această tranzacţie.