Şeful statului le-a vorbit astăzi absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii despre înnoirea sistemului, precum şi despre obiectivele Justiţiei. În plus, Traian Băsescu le-a spus celor prezenţi la ceremonia de integrare în magistratură a absolvenţilor I.N.M. că justiţia trebuie făcută pentru lege şi pentru români, nu pentru Bruxelles.
"Intraţi într-un sistem de elită, cu cea mai mare densitate de oameni cu studii superioare. Justiţia n-o facem nici pentru Uniunea Europeană, nici pentru comisia de la Bruxelles. Justiţia trebuie făcută pentru români", a precizat şeful statului, citat de Mediafax.
- Sistemul în care intraţi nu este cel mai apreciat de români
- Inamovibilitatea îi face pe magistraţi intangibili chiar şi când greşesc, iar hotărârile lor sunt deasupra oricărui om de rând şi de aceea reposabilitatea tinerilor care intră în acest sistem este şi mai mare
- În justiţie trebuie un suflu nou şi trebuie în primul rând profesionalism
- Avem judecători care încalcă legea
- De patru ani nu am auzit niciun judecător să reclame faptul că cineva a încercat să-l influenţeze
"Nicio declaraţie de preşedinte nu va influenţa un judecător, dar preşedintele are dreptul să-şi exprime opinia", a mai spus preşedintele.
Traian Băsescu a fost prezent astăzi la ceremonia de integrare în magistratură a absolvenţilor I.N.M. La eveniment au mai participat şi procurorul României, Laura Codruţa Kovesi, precum şi fostul preşedinte al CSM, Lidia Bărbulescu.