Fostul președinte, Traian Băsescu, a trimis marți un apel clar către șeful statului, Klaus Iohannis, prin care îi cere să refuze nominalizarea unui alt prim-ministru PSD. Noua propunere a partidului pentru poziția de premier, Viorica Dăncilă, este doar o unealtă foarte utilă în jocul politic al președintelui PSD, Liviu Dragnea, scrie liderul PMP într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Sugestia pe care Băsescu o are pentru președintele Klaus Iohannis este să se folosească de prerogativele sale pentru a nominaliza un prim-ministru din partidele de opoziție.
„Eu cred că Iohannis are toată îndreptățirea și, de ce nu, și obligația politică, să încerce și o nominalizare de Prim Ministru din opoziție, după ce alianța PSD – ALDE s-a dovedit inaptă pentru guvernare. Deci, jucați, vă rog, Domnule Președinte”, a scris Băsescu.
În opinia senatorului PMP, faptul că Iohannis a fost dispus să-l accepte pe Mihai Fifor, până acum ministrul Apărării Naționale, ca premier interimar era un semnal că șeful statului ar fi fost dispus să accepte formarea unui nou guvern în jurul figurii acestuia. Astfel, explicația pe care liderul PMP o dă contrapropunerii Viorica Dăncilă este legată de controlul pe care Dragnea l-ar putea avea asupra Executivului.
„Viorica Dăncilă, o altă perlă teleormăneană marca Daddy, este propunerea PSD pentru funcția de premier. Desigur, pentru aparente, deputatul de Vaslui, Dumitru Buzatu (pe post de mana buna a lui Daddy) a avut “inspirația propunerii geniale” unanim și degrabă aprobată de CEX, spre mulțumirea şi consolarea bietului Daddy care, săracul, a avut mână proastă cu Grindeanu și Tudose.
Cum de nu le-o fi trecut prin cap experimentaților CEx-işti că desemnarea de către Președinte a interimarului Fifor, reprezenta garanția că i-ar încredința şi formarea unui nou guvern, dacă i s-ar propune.
În realitate, PSD-iştii au căutat cu disperare o persoană care să rămână supusă şi docilă faţă de Daddy”, a comentat Traian Băsescu.
Propunerea PSD vine după demisia de luni seară a lui Mihai Tudose din poziția de premier, în urma ședinței Comitetului Executiv Național al PSD.