Traian Băsescu a declarat, luni, la Digi24 că Opoziția nu are un plan comun pentru a câștiga alegerile, dar și-a manifestat credința că necesitatea va determina partidele să pună bazele unei strategii. 

„Plan comun nu există în opoziție, dar foarte probabil îi va strânge nevoia, ca și pe mine, iar soluția e să bată PSD la locale și apoi la legislative, pentru că la prezidențiale nu cred că există o problemă. PSD nu are om cu care să îl bată pe Iohannis în momentul de față”, afirmă senatorul Traian Băsescu.

„De multe a fost acuzat președintele și eu sunt de acord că a avut reacții de multe ori prea întârziate, iar uneori înfruntând Constituția cu acele gândiri îndelungi la remanieri, nu cred că e în spiritul Constituției, dar are un mare merit: pe o nebunie declanșată de PSD, care era critic – și este și acum – la adresa Uniunii Europene, a NATO și care dădea impresia că se învârte către Răsărit, președintele Iohannis a ținut consecvent, fără nicio ezitare, drumul spre Vest”, a arătat fostul șef al statului.

El a mai declarat că moțiunea de cenzură nu va trece, marți, ceea ce va întări alianța de la guvernare, dar a subliniat că liberalii trebuiau să o depună, pentru că altfel „erau penibili”.

„Nu va trece moțiunea, însă opoziția nu avea ce să facă. Tema președintelui PNL în campania internă a fost Jos Dragnea, Jos PSD, or, dacă nu depuneau o moțiune de cenzură, erau penibili. Au depus-o, dar din păcate nu va trece. Va fi un motiv de consolidare a zdruncinatului PSD și ALDE. Vor spune la vot – suntem puternici, nu putem fi dați jos”, a declarat Traian Băsescu.

De asemenea, fostul președinte s-a declarat deranjat de abordarea PNL de a negocia individual cu oamenii din PSD pentru moțiunea de cenzură, în contextul în care partidul blama astfel de practici în trecut.

„Pe mine mă deranjează chestia asta cu negociem individual cu oameni din PSD. Exact ce afișăm ca opoziție noi nu luăm parlamentari de la putere, exact aia facem. Ce e cu sesiunea asta de mercato de parlamentari? Acuzăm orice altfel de acțiune de genul acesta, dar acum e bună. Datorită modului cum s-a desfășurat campania pe tema jos PSD, PNL nu avea ce să facă, trebuia să depună o moțiune pentru că altfel se descalifica în fața propriului electoral”, a explicat Traian Băsescu.

 

 

Te-ar putea interesa și: