VERDICTUL lui Traian Băsescu: „Preşedintele Iohannis are O RELAŢIE BUNĂ cu SISTEMUL!”

După zece ani de discurs anticorupţie, acum este necesar discursul privitor la respectarea drepturilor individuale, a susţinut duminică fostul preşedinte Traian Băsescu, care a apreciat că preşedintele Klaus Iohannis se află într-o „relaţie bună” cu sistemul.

„Iohannis are o relaţie bună cu sistemul. Eu până la arestarea fratelui meu am cam fost călare pe sistem. Indiferent ce făceau prin spate, au trăit mereu cu frica că semnez un decret şi îşi pierd funcţiile (...) Primul discurs al lui Iohannis la CSM şi discursul de azi sunt grăitoare pentru Iohannis (...) 10 ani, discursul meu a fost anticorupţie.

O naţiune nu poate suporta 20 de ani un astfel de discurs, fiindcă se distrug toate valorile (...) Discursul e valabil doar atunci când instituţiile trec la abuzuri (...) Acum se vorbeşte pentru prima oară, în raportul departamentului de stat, cu privire la abuzurile DNA. Vă asigur că în viitorul MCV vor fi discuţii despre aceste abuzuri (...)  Când instituţiile fac abuzuri, trebuie discutat despre drepturile omului. Îmi asum acest discurs pentru tot mandatul meu de senator. E vorba despre nevoia respectării drepturilor individuale (...)

În momentul arestării fratelui meu, mi-am dat seama de duplicitatea doamnei Kovesi şi a domnilor Coldea şi Maior (...) I-am informat că clanul Bercea făcea presiuni asupra fratelui meu. Aveau toate elementele să supravegheze, n-au făcut-o şi m-au pus într-o situaţie imposibilă (...) Nu şi-au făcut treaba! Era vorba despre compromiterea preşedintelui (...)”, a spus Traian Băsescu.