Fostul președinte, Traian Băsescu, îi adresează o întrebare dificilă actualului șef al statului Klaus Iohannis, care vizează guvernele Ponta și Tudose. Liderul PMP arată că doi elevi au picat examenul de Bacalaureat pentru că „ar fi avut scris diferit în aceeași lucrare”, iar totodată România are doi premieri, Victor Ponta și Mihai Tudose, acuzați de plagiat, dar pe care Iohannis îi tratează cu indulgență.
"Despre valori, în sistemul de educaţie.
Doi copii din judeţul Dâmboviţa au picat bacul pentru că, în lucrările scrise la limba română, ar fi avut scrisul diferit pe parcursul lucrării. Profesorii corectori au apreciat că este scrisul lor, dar au avut suspiciunea că acesta ar putea fi un semn de identificare a numelui elevului, drept pentru care, ambii copii au fost eliminaţi de la bac, pe bună dreptate, chiar dacă este vorba despre o suspiciune.
În guvernele Ponta şi Tudose, am avut şi avem premieri şi miniştri plagiatori şi nu i-a eliminat nimeni din guvern, iar Preşedintele Iohannis l-a tratat cu multă bunăvoinţă pe Tudose şi la nominalizare.
Şi atunci, care Dumnezeu este sistemul nostru de valori în educaţie?", a scris miercuri Traian Băsescu, pe Facebook. Poate îmi spuneţi voi.