Preşedintele Traian Băsescu a transmis, miercuri, deputaţilor, o scrisoare deschisă în care le cere să respingă Ordonanţa care introduce acciza suplimentară pe combustibil şi face un apel către aceştia să pună interesul românilor mai presus de interesul baronilor locali.
Scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu către deputaţi este aproape identică, ca şi conţinut, cu cea transmisă în cursul dimineţii de miercuri preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, relatează Mediafax.
Traian Băsescu le cere parlamentarilor să respingă cât mai repede cu putinţă prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenţi din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2013.
În plus faţă de prima scrisoare, şeful statului face un apel către deputaţi, să pună interesul românilor mai presus de interesul baronilor locali. "Fac un apel la dumneavoastră ca, împreună cu parlamentarii majorităţii din arcul guvernamental, să puneţi interesul românilor mai presus de interesul baronilor locali”, le transmite şeful statului deputaţilor, în finalul scrisorii deschise.
Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, scrisoarea în care solicită respingerea prevederilor referitoare la acciza de 7 eurocenţi din proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 111/2013.
Preşedintele arată în scrisoare că "această taxă este abuzivă şi profund nocivă pentru o mare parte a mediului economic şi populaţie", iar "odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei privind compensarea parţială în cazul transportatorilor rutieri, această taxă devine şi discriminatorie".
Şeful statului cere preşedintelui Camerei Deputaţilor să respingă "cât mai repede cu putinţă prevederile referitoare la acciza de 7 eurocenţi din Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2013, ordonanţă care în acest moment îşi produce efectele negative asupra populaţiei României şi mediului economic".
Ordonanţa de urgenţă 111/2013 prevede amânarea intrării în vigoare a majorării accizei la motorină şi benzină de la 1 ianuarie la 1 aprilie 2014.