Băsescu îl ameninţă pe Meleşcanu cu suspendarea

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis ieri o nouă scrisoare ministrului interimar al justiţiei, Teodor Meleşcanu, că săvârşeşte „un abuz în serviciu“ prin refuzul de a trimite Parchetului solicitările de începere a urmăririi penale în cazul celor opt foşti şi actuali miniştri.

Şeful statului l-a avertizat că nu va ezita să acţioneze în baza „prerogativelor legale şi constituţionale pe care le are“.

Totuşi, o eventuală sancţiune la adresa ministrului interimar al justiţiei depinde chiar de semnă tura lui Meleşcanu. Potrivit Constituţiei, preşedintele poate suspenda un ministru care este urmărit penal. În acest caz, solicitarea de a trimite documentele legate de Meleşcanu ar fi transmisă chiar acestuia, în calitate de ministru interimar al justiţiei. „Ministrul nu poate cenzura actele preşedintelui“ Traian Băsescu afirmă, în scrisoarea adresată lui Meleşcanu, că a luat act „cu îngrijorare“ de refuzul acestuia de a transmite Parchetului cererile sale privind începerea urmăririi penale a miniştrilor implicaţi.

Preşedintele îi atrage atenţia lui Meleşcanu că nu are atribuţii privind verificarea legalităţii actelor preşedintelui, ci doar verificarea legalităţii actelor guvernului.

„Vă atenţionez că, în caz contrar, aţi săvârşi un abuz în serviciu şi nu voi ezita să acţionez, în baza prerogativelor legale şi constituţionale pe care le am, în vederea normalizării situaţiei“, îşi încheie Băsescu epistola. Miniştrii parlamentari, în analiza Curţii Constituţionale Vicepreşedintele liberal Dan Radu Ruşanu a confirmat ieri intenţia coaliţiei anti-Băsescu de a pune în discuţia Curţii Constituţionale soarta miniştrilor care au şi calitatea de a fi parlamentari.

„Este vorba de oameni care, în prima fază, au depus jurământul ca parlamentari şi abia ulterior ca miniştrii. În cazul lor se va pronunţa Curtea Constituţională, dacă situaţia trebuie discutată şi în parlament“, au fost argumentele lui Ruşanu. Dintre cei opt actuali şi foşti miniştri, pentru care Băsescu vrea urmărirea penală, patru au şi calitatea de parlamentari: Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcuraru, Codruţ Şereş. Discuţie telefonică tensionată Băsescu-Meleşcanu Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, susţine că preşedintele Traian Băsescu l-a ameninţat telefonic pe ministrul interimar al justiţiei, Teodor Meleşcanu. Nicolăescu a declarat, la Antena 3, că Băsescu l-a sunat sâmbătă pe telefonul mobil pe ministrul interimar al justiţiei şi i-a vorbit „într-un fel care nu poate fi reprodus“. Acesta a afirmat că mai mulţi miniştri liberali cunosc acest lucru, care le-a fost relatat de „cineva care merită toată încrederea“. Nicolăescu a mai spus că preşedintele nu este la primul incident de acest fel.

„Noi, care îl cunoaştem pe Traian Băsescu de mulţi ani, nu avem nicio îndoială că aşa s-a întâmplat. Eu îl ştiu de când venea la sediul PNL şi eu eram purtător de cuvânt, ştiu cum vorbea cu noi, uneori folosind un limbaj de nedescris“, a afirmat Nicolăescu.