Băsescu ia poziţie faţă de acuzele Moldovei

Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis, în cursul acestei după-amiezi, o scrisoare preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, acesta solicită să se adreseze Parlamentului marţi, 14 aprilie, cu un mesaj pe probleme de politică externă.

"În temeiul art. 88 şi art. 65 alin. 2, lit a) din Constituţia României, precum şi al art. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, vă aduc la cunoştinţă faptul că la data de 14 aprilie 2009, la o oră pe care o veţi stabili dumneavoastră, doresc să adresez Camerelor reunite ale Parlamentului României un mesaj pe probleme actuale de politică externă", se precizează în textul scrisorii prezidenţiale.   Băsescu, acuzat de lipsă de reacţie Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian l-a acuzat, astăzi, şeful statului de lipsă de reacţie faţă de evenimetele din  Moldova şi i-a solicitat acestuia adoptarea unei poziţii oficiale.

Cel mai probabil preşedintele ţării va adresa un mesaj faţă de acuzele formulate de preşedintele Vladimir Voronin şi de autorităţile Republicii Moldova privind presupuse implicări ale României în afacerile interne ale acestui stat.

CITIŢI ŞI:

EDITORIALUL EVZ: Datoria României faţă de Moldova MAE: "Evitaţi Moldova!" Copii săltaţi de poliţia lui Vladimir Voronin de pe patul de spital | VIDEO Moldovenii au ieşit în stradă la Paris Chişinăul deschide o campanie de represalii diplomatice Rusia sare în apărarea regimului de la Chişinău Fost consilier al lui Voronin, arestat CĂLIN HERA: Ursul comunist nu mai are din ce coadă să dea CHRISTIAN MITITELU: Comoţie la Chişinău VLAD ODOBESCU: Revolta fără lideri de la Chişinău