Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul Partidului Social Românesc, Mircea Geoană şi presedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Cristian Diaconescu, sunt aşteptaţi la cea de-a XIII-a ediţie a Universităţii de vară "România şi românii de la frontiera UE şi Nato", care începe luni la Izvoru Mureşului, scrie mediafax.ro.
Potrivit unui comunicat de presă, Institutul Cultural Român (ICR), prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, susţine participarea la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului a 80 de lideri de asociaţii româneşti, personalităţi marcante din comunităţile româneşti din vecinătatea României şi diaspora, precum şi programul oferit de o serie de artişti din România.
Tema ediţiei din acest an este "România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”, printre subiectele ce urmează să fie dezbătute numărându-se reunirea Basarabiei cu România - obiectiv naţional al românilor pentru 2018, drepturile minorităţilor româneşti din jurul frontierelor şi din Balcani şi relaţiile bilaterale ale României cu statele de domiciliu, situaţia şcolilor şi a bisericilor româneşti din spaţiul din jurul graniţelor - factor de păstrare a identităţii entice, politica partidelor parlamentare şi a instituţiilor de stat faţă de românii de pretutindeni şi faţă de românii din zonele multietnice şi pluriconfesionale din România, autonomia teritorială pe criterii etnice a aşa-zisului Ţinut Secuiesc - formă actualizată a experimentului stalinist al Regiunii Autonome Maghiare, probleme ale retrocedărilor ilegale de proprietăţi în Transilvania sau interesul naţional al României şi interesele românilor de pretutindeni reflectate în presă.
Preşedintele executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că la Universitatea de vară de la Izvoru Mureşului au fost invitaţi şi preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Victor Ponta, reprezentanţii comisiilor care răspund de problematica românilor de pretutindeni în Parlamentul României, parlamentari de pe cele două maluri ale Prutului şi miniştri, pentru a asculta problemele românilor din diaspora şi pentru a identifica soluţii de rezolvare a acestora.