Băsescu a declarat, într-o emisiune la B1 TV, că, din punct de vedere al contractelor, Serviciile nu l-au informat niciodată despre Sebastian Ghiță.
Din punct de vedere al contractelor cu statului serviciile nu m-au informat despre Ghiță
"Mi-a ajuns la urechi, acum câțiva ani, despre firma lui Ghiță. În acest sens, într-o ședință CSAT am întrebat ce este cu această firmă din Ploiești care primește contracte peste contracte cu instituțiile statului. Le-am cerut, dacă este așa, să se măsuri și să mai închidă robinetul la contracte. Deci, am avut semnale că era ceva în neregulă".
"Sebastian Ghiță a fost protejat. A avut protecția SRI-ului", a mai spus actualul senator PMP.