Fostul președinte Traian Băsescu spune că magistrații au exagerat protestând față de intenția de eliminare a pensiilor speciale.
Actual membru al Parlamentului European, Băsescu a explicat că un eurodeputat contribuie la pensie, din cei circa 9000 de euro pe lună.
Un europarlamentar primește 1500 de euro lunar ca pensie pentru un mandat, deși plătește lunar câte 3000, a explicat fostul șef de stat. El a punctat că, din banii cu care fiecare ales european contribuie se formează un fond de pensii enorm, bani care apoi sunt investiți și din care îi este plătită ulterior pensia.
Traian Băsescu a explicat că există multe categorii care merită să fie bine plătite, din cauza restricțiilor pe care le au, dar ar trebui ca, din acel venit, fiecare persoană să contribuie la fondul de pensii.
„Cred că magistrații au exagerat, erau ultimii care să iasă în stradă”, a mai spus fostul președinte.
El opinează că politicienii care vorbesc despre pensiile speciale acum, în an electoral, „se întrec în demagogie”.