Fostul președinte Traian Băsescu a explicat printr-o postare pe Facebook modul în care este organizat Consiliul European și felul în care funcționează reuniunile acestuia. Mesajul fostului președinte este dat după ce premierul Viorica Dăncilă s-a plâns că nu a fost invitată la Summitul de la Sibiu. „Fiecare stat membru are un singur loc în Consiliul European, iar în acest caz va fi ocupat de președintele Klaus Iohannis” a precizat Băsescu.
„Consiliul European, foarte pe scurt pentru cei interesați.
Să prevenim situaţia în care un ziarist zelos de la Antena 3 s-ar repezi la Donald Tusk cerându-i socoteală pentru neinvitarea Doamnei Dăncilă.
În spaţiul public se revarsă necunoaşterea despre Uniunea Europeană. Ziarişti şi politicieni deplâng faptul că Doamna Dăncilă încă nu a fost invitată la Sibiu. Oameni buni, nici nu va fi invitată la lucrările Consiliului European din următoarele motive:
1.În cursul fiecărei preşedinţii rotative se organizează un Consiliu European informal în ţara care deţine preşedinţia Uniunii Europene. De această dată este România – Sibiu (am participat la 19 astfel de Consilii informale în cei 10 ani de activitate în Consiliul European). 2.Conform Tratatului de la Lisabona fiecare stat membru are un singur loc în Consiliul European, loc care este rezervat aceluia care prin Constituţia naţională are mandat de reprezentare a ţării, în cazul nostru Preşedintele Iohannis. Din Consiliul European mai fac parte Preşedintele Comisiei Europene şi Preşedintele permanent al Consiliului European. 3.Consiliul European, în şedinţele sale, stabileşte ORIENTĂRI pentru Comisia Europeană, pentru Consiliul Uniunii Europene şi pentru Parlamentul European. 4. ORIENTĂRILE date de Consiliul European sunt procesate de Comisia Europeană şi, atunci când este cazul, Comisia elaborează proiecte de acte normative pe care le transmite Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentului European. 5.Parlamentul European transmite proiectele de acte normative către parlamentele naţionale pentru observaţii. 6.Consiliul Uniunii Europene este organizat în formaţiuni pe domenii de activitate şi funcţie de domeniu la şedinţe participă miniştrii de resort din fiecare ţară – acum preşedinţia formaţiunilor Consiliului UE este asigurată de miniştrii români, iar Doamna Dăncilă poate participa la oricare din şedinţele formaţiunilor. 7.Consiliul Uniunii Europene, prin preşedinte (acum Doamna Dăncilă) sau ministrul de resort (ex. Teodorovici) face negocierea finală în numele Consiliului UE cu Parlamentul European asupra subiectelor în divergenţă din conţinutul unui act normativ ce urmează a fi adoptat).
Concluzie:
1.Doamna Premier Dăncilă prezidează Consiliul Uniunii Europene (acolo unde merg miniştrii), în timp ce Preşedintele Iohannis prezidează Consiliul European, care este altă instituţie. Deci, sunt două instituţii cu atribuţiuni total diferite. 2. Doamna Premier Dăncilă nu va putea fi invitată la lucrările Consiliului European (vezi Tratatul de la Lisabona), dar va putea fi invitată la recepţie şi prezentată de preşedinte, cu un scurt laudaţio, celorlalţi membri ai Consiliului European”, a transmis fostul președinte.
Viorica Dăncilă s-a plâns vineri că nu a fost invitată la Summitul informal de la Sibiu, la 9 mai.
„Nu pot să vă spun dacă merg (la Summitul de la Sibiu - n.r.), nu am fost invitată încă. Dacă va exista o invitație, cu siguranță voi merge, dar o invitație la summit, cu toți liderii, pentru că aici este o contradicție: Guvernul României a fost cel care a asigurat organizarea summitului din punct de vedere financiar, președintele Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene este premierul, toți miniștrii asigură președinția la Consilii, deci cum să vorbești... toate rezultatele, 90 de dosare legislative puse pe masă și încheiate arată o muncă titanică din partea Guvernului și mi se pare, totuși, nepotrivit, ca să folosesc un termen elegant - este și sărbătoare - ca tocmai cei care au muncit atât pentru România, cei care au atras atâtea aprecieri din partea... nu numai din partea statelor membre, am văzut că și alte state au făcut referire la acest lucru... să nu fie invitați la summit”, a declarat Viorica Dăncilă.
Sursa foto: digi24.ro