Editura Evenimentul si Capital

Divorţ şi împăcare în familia Băsescu. LA ASTA CHIAR NU MAI SPERA fostul preşedinte... Breaking news

Autor: | | 3 Comentarii | 67946 Vizualizari

Bogdan Ionescu, fostul ginere al lui Traian Băsescu, a recunoscut ceea ce mulți deja știau și anume că s-a împăcat cu Elena. În ultima vreme, Bogdan Ionescu a petrecut mult timp în preajma copiilor și a familiei sale. Atunci când sunt împreună, fostul ginere al lui Traian Băsescu și cei doi copii ai săi își petrec timpul liber fie printre rafturile de jucării, fie acasă, în liniște, fie la sala de sport.

În ceea ce o privește pe Elena Băsescu, fosta lui șoție, Bogdan Ionescu are numai cuvinte de laudă la adresa ei și se pare că cei doi se înțeleg de minune.

„Relația pe care am cu Elena e extraordinară. Amândoi avem aceleași priorități și anume copiii pe care îi avem împreună: Sofia Anais și Traian Jr. Ne înțelegem de minune și la program, pe lângă miercurile și cele două weekenduri pe lună, pe care le stau cu copiii, se mai adaugă și vacanțele și mini-vacanțele acestora, perioade pe care le stabilesc tot cu Elena, în funcție de activitățile celor mici, cum ar fi înot, ski, balet”, a mărturisit Bogdan Ionescu pentru click.ro.

Dacă ar fi să ne luăm după aparențe, Bogdan nu a suspinat prea mult după sexy-jurista care l-a părăsit în pragul Anului Nou. Syda s-a afișat, la scurt timp, cu o tânără de o frumusețe răpitoare pe nume pe Sofia Meraki. Aceasta a fost prezentată familiei extrem de rapid dacă ținem cont că bruneta, în prima zi a anului 2019, a avut onoarea să cineze alături de părinții lui Syda, dar și de cei doi copii ai săi, Sofia și Traian, pe care acesta îi are cu EBA.

Lucrurile au luat, însă, o turnură neașteptată. În mai puțin de o lună de când au început relația!

Într-o noapte, Bogdan Ionescu a dat-o jos din mașina lui pe Sofia Meraki. Într-o noapte de vineri spre sâmbătă, bruneta se afla la LOFT. Galant, Syda s-a prezentat în fața localului, de unde și-a „preluat” iubita. Doar că, pe drum, se pare că a avut loc o ceartă. Nimic nu anticipa așa ceva.

La volan nu se afla fostul ginere al lui Traian Băsescu, ci șoferul. După câteva ture prin Floreasca, Porsche-ul a oprit, brusc, în stradă, la ordinul lui Bogdan Ionescu. Din mașină a ieșit, val-vârtej, chiar Syda. S-a dus fix spre locul unde se afla iubita sa. A deschis, nervos, portiera și, fără să stea pe gânduri, și-a aruncat iubita din mașină! Au urmat pumni, scuipături, urlete și plânsete! La 3 dimineața! Rămasă lângă LOFT, Sofia Meraki s-a „refugiat” la scara unui bloc din zonă,s crie Cancan.

Unde a început să plângă. Preț de aproximativ 15 minute. După ce și-a revenit, frumoasa brunetă și-a chemat un taxi, cu care a plecat acasă.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Divertisment

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:04 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”