Preşedintele Traian Băsescu a trecut de la starea de reverie din toamna trecută la cea de decepţie, el spunându-le românilor din diaspora că s-a dezamăgit şi pe sine însuşi când a luat decizia de a susţine o alianţă între PDL şi PSD, scuzându-se însă prin nevoia de a asigura stabilitatea politică. Astfel, dacă în decembrie 2008, la instalarea guvernului Boc, şeful statului spunea că şi-a văzut visul cu ochii, acum Băsescu le-a mărturisit românilor că de fapt nu şi-a nemulţumit doar propriul electorat de dreapta ci şi pe sine însuşi.
"Multi dintre dumneavoastră aţi sustinut o altă soluţie decât cea de stânga. Cred că, prin soluţia politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulţi dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Să ştiţi că m-am dezamăgit şi pe mine însumi", le-a spus Traian Basescu membrilor comunităţii româneşti din Paris, citat de Mediafax.
Încercând să îşi justifice decizia politică de atunci, Băsescu a adăugat că nu avea altă variantă având în vedere condiţiile de criză, şi asta cu toate că până nu demult tot el afirma că la vremea respectivă nu avea datele necesare legate de evoluţiile economice negative.
"Într-o perioadă care se prefigura de criză, aş fi putut, dintr-o voinţă politică care să-mi respecte toate abordările trecute, aş fi putut fi un preşedinte care să îşi împingă ţara într-o situaţie de instabilitate politică pentru a-şi respecta niste crezuri. Am preferat să sacrific crezurile mele, decât să sacrific România împingând-o în instabilitate politică. Pentru asta pot fi judecat, pot fi apreciat, dar important e că România să aibă stabilitate", a conchis şeful statului.
"Dacă puteam, băgam şi PNL şi UDMR" Aflat într-o vizită oficială în Franţa, Băsescu a făcut aceste precizări la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti pentru că unii dintre participanţi l-au criticat pentru Că a adus PSD la guvernare."Dacă puteam, băgam şi PNL şi UDMR", a fost replica lui Traian Băsescu.
O alta persoana i-a spus şefului statului că "prezenţa PSD la guvernare nu face decât să adâncească şi mai mult criza"."Am vrut să-i aduc pe toţi la guvernare, dar n-am putut. (…) Doamnă, să vedem, dar să scapam de criza asta. Să scap de criza asta", a mai afirmat Băsescu.
Şeful statului s-a arătat moderat în privinţa estimărilor economice, afirmând că aşteaptă să vadă dacă trendul de redresare din luna aprilie se va menţine. "Aştept pâna la sfârsitul lunii iulie si pe urma pot să afirm dacă am intrat în punctul de ieşire din criza sau nu", le-a mai spus Băsescu reprezentanţilor comunităţii românilor din Franţa. El susţinea recent că va decide dacă mai candidează sau nu pentru un nou mandat la Cotroceni în funcţie de evoluţia crizei.
Geoană spune că nici nu-i greu să ca Băsescu să se autodezamăgească
În replică, preşedintele PSD Mircea Geoană susţine că nici nu este prea greu ca Traian Băsescu să se autodezamăgească şi pune declaraţiile acestuia pe seama dorinţei sale de a face pe plac audienţei de la ambasada română la Paris. Geoană consideră că afirmaţia şefului statului cum că ar fi dezamăgit pentru că a adus PSD la putere induc ideea de instabilitate politică.
"Cred că din punctul de vedere al declaraţiilor unui şef de stat acest lucru creează o senzaţie de instabilitate politică şi cred că face parte dintr-o strategie pe care domnia sa încearcă să o pună la punct, legată şi de alte zvonuri pe care le-a lansat în ultima perioadă", a mai susţinut liderul PSD. Liderul PSD a mai spus că are lucruri mai bune de făcut decât să comenteze declaraţiile lui Traian Băsescu şi că ţara are nevoie de "stabilitatea şi competenţa" aduse de PSD.
Boc: Guvernarea alături de PSD nu a fost o bucurie nici pentru PDL
Premierul Emil Boc a declarat azi că decizia formării unui guvern PDL-PSD nu a fost o bucurie nici pentru democrat-liberali, nici pentru social-democraţii lui Mircea Geoană, însă asocierea celor două formaţiuni politice era singura soluţie pentru a asigura majoritatea parlamentară necesară.
"Nu a fost o bucurie din punct de vedere politic nici pentru PDL, nici pentru PSD. Am fost adversari în campanie, fiecare dintre cele două partide şi-a dorit să guverneze singur ţara, dar asta este situaţia politică în care am ajuns. Am pus înaintea priorităţilor şi ambiţiilor noastre politice interesul românilor de a trece prin această perioadă dificilă, cu un Guvern care să asigure stabilitatea ţării. Am fi guvernat singuri dacă am fi avut majoritatea. Asta ne-au dat românii, asta avem", a spus Boc.
Şi liberalul Puiu Haşotti a amintit că, la un an şi jumătate de la instalarea guvernului Tăriceanu, preşedintele Băsescu declara că regretă nominalizarea acestuia pentru funcţia de premier. "Dacă regretă ( că a adus PSD la guvernare, nr.) înseamnă că recunoaşte că a greşit şi greşelilie, în politică, se plătesc".
ŞTIREA ACTUALIZATĂ LA ORA 16:50