Traian Băsescu a făcut joi câteva clarificări referitoare la filmuleţul postat zilele trecute pe pagina sa de Facebook, în care îi cerea Laurei Codruşa Koveşi soluționarea de urgență a dosarelor Mineriadei și Revoluției.
Fostul preşedinte a precizat că propus-o pentru încă un mandat la șefia DNA pe Kovesi pentru că aceasta s-a angajat că „va acționa cu celeritate” în cazul celor două dosare.
„A fost o întâlnire publică filmată de toate televiziunile, întâlnirea din septembrie 2009. Pot să vă spun că angajamentul lui Kovesi că va acționa cu celeritate în continuare în clarificarea dosarului Revoluției și Mineriadei m-a determinat să o propun pentru încă un mandat, să semnez decretul pentru al doilea mandat. Am sperat că se va întâmpla, dar Kovesi nu e o excepție”, a spus Băsescu, potrivit B1 TV.
De asemenea, fostul şef al statului a declarat că Tiberiu Nițu i-a promis, înainte de numirea în funcție, că va soluționa cele două dosare în termen de un an, însă nu s-a ținut de promisiune.
„Nici Kovesi, nici Nițu nu sunt excepții. Nițu mi-a promis înainte să îi semnez decretul că se va ocupa de cele două dosare în termen de un an. Cazanciuc a zis că un an e rezonabil. Vara trecută, l-am sunat să îl întreb în ce stadiu suntem. Nu era gata. Cu câteva zile înainte să îmi termin mandatul, l-am întrebat și a zis că nu e gata. Există ceva în spatele lor care blochează acest dosar.", a spus Traian Băsescu.