Evenimentul Zilei > Politica > Băsescu, despre campania de vaccinare: „Arafat tace. L-am mai văzut zilele trecute că făcea chiftele”
Băsescu, despre campania de vaccinare: „Arafat tace. L-am mai văzut zilele trecute că făcea chiftele”

Băsescu, despre campania de vaccinare: „Arafat tace. L-am mai văzut zilele trecute că făcea chiftele”

Europarlamentarul și fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că este optimist în ceea ce privește campania de vaccinare, mai ales de când procedura nu mai este una rigidă, cum a fost la început. În plus, el a spus că o mare victorie pe partea de comunicare a fost „scoaterea lui Raed Arafat”.

Băsescu declară că în decizia multor români de a accepta să se vaccineze anti-Covid a cântărit foarte mult discursul Patriarhului Daniel din noaptea de Paşti şi consideră că autorităţile au greşit în 2020, atunci când au intrat în conflict cu Biserica Ortodoxă Română.

Pandemia nu este înfrântă. Sezonul de vară va aduce relaxarea restricțiilor

„În mod normal se apropie vremea să se reducă restricțiile. Nu se vor reduce total, evident, dar se apropie sezonul de vara și multe state europene sunt dependențe de turism, deci au nevoie să relaxeze condițiile de intrare.

Deci măsurile se relaxează, chiar dacă, dacă mă întrebați pe mine, puțin cam prematur, pandemia nu este înfrântă. Dar nevoile economice și sociale impun aceste măsuri. Legat de relaxarea de la 1 iunie, este clar că și guvernul României s-a adaptat la nevoile economice. Industria HoReCa este una importantă, atât prin numărul de angajați, cât și prin veniturile aduse la PIB.

Campania de vaccinare a fost un insucces cât timp a fost foarte rigidă și tinde să devină un succes când vaccinarea se poate face aproape la liber. După părerea mea va fi un succes, guvernul își va atinge obiectivul de la 1 iunie, cu aproape 5 milioane de români vaccinați și pe cel de la 1 septembrie, cu aproape 8-9 milioane.

„Cea mai mare victorie a fost că l-au scos pe Arafat”

Din punct de vedere al comunicării, cea mai mare victorie a fost că l-au scos pe Arafat. De la destituirea lui Voiculescu, Arafat tace. L-am mai văzut zilele trecute că făcea chiftele.

Cîtu, așa cu masca pe figura și vorbind repede, își face treaba. Dă termene, dă speranță. Cred că ar trebui făcut un telefon verde invers, cu operatori de la instituții care să sune la cetățeni care nu au venit la vaccinare, pentru că cei mai mulți nu vin din cauza aglomerației. Și discuții cu directorii marilor companii, Ford, Dacia, Oltchim, să încerce să-și convingă salariații să meargă să se vaccineze, spre binele lor. Eu sunt un adept al vaccinării.

Tipul de mituire nu trebuie utilizat. E un tip de mituire inventat de partide care s-a dovedit a fi nedemocratic. Nu e în regulă și este discriminatoriu față de persoanele care nu optează pentru vaccinare, ei de ce nu ar avea dreptul la un tichet de masă? În momentul de față sunt câteva milioane de oameni vaccinați cărora nu li s-a întâmplat nimic și sunt deja un exemplu pentru ceilalți. Deci povestea cu toxicitatea vaccinului o poate vedea fiecare pe vecinii și colegii lor care s-au vaccinat”, a spus Traian Băsescu la România TV.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: