Traian Băsescu, preşedintele PMP, a declarat că preşedintele ţării nu poate fi scos din procesul de desemnare a şefilor de la M.A.I şi de la Armată.
“Ei vor să-l izoleze pe Iohannis cât se poate de mult. Reţineţi, preşedintele este comandantul Armatei. Este revoltător că-l scot de la interne, darămite să-l scoţi de la Armată. Că şi ăia sunt militarizaţi, internele. Deci, comandantul Armatei vrei să afle din presă cine a fost numit şeful serviciului de informaţii al Armatei?! Nu se poate! Mai ales că acest şef al serviciului de informaţii al Armatei este direct subordonat ministrului, nici măcar direct subordonat şefului de Stat Major. A fost şefului de Stat Major. (...) Eu i-am atenţionat în Parlament, am votat împotrivă la interne”, a spus Traian Băsescu la România Tv.
Pe data de 18 Mai, Klaus Iohannis a declarat că în ultimă instanţă va ataca la Curtea Constituţională a României, OUG prin care este eliminat avizul CSAT din numirea şi eliberarea din funcţie a şefului DGPI.
"Aşa ceva nu se poate, este o eroare, o greşeală cum doriţi. Atâta vreme cât instituţia este una militarizată nu poate să funcţioneze fără aviz CSAT. Punct. Iar, indiferent ce doreşte Senatul sau Camera Deputaţilor, aşa funcţionează instituţiile în România, conform Constituţiei şi dacă se menţine această soluţie, care este una neconstituţională, după părerea mea, evident că speţa va merge la Curtea Constituţională. (...) În ultimă instanţă, voi ataca eu la Curtea Constituţională, dar deocamdată aşteptăm să-şi revină Parlamentul şi să intre în normalitate", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, conform agerpres.ro.