Băsescu ȘTIE cum VOR SFÂRȘI „Daddy” și Vâlcov. „Dragnea, CÂT RĂU crezi că MAI POȚI FACE României?”

Fostul președinte Traian Băsescu intervine extrem de dur în scandalul de la vârful statului generat de menținerea în funcție a consilierului premierului, Darius Vâlcov, după condamnarea acestuia la 8 ani de închisoare.

„Daddy, e groasă (MĂ) cu Vâlcov”, scrie fostul președinte al României, în cea mai recentă postare pe Facebook.

„Dragnea, înţelege că menţinerea lui Darius Vâlcov în funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului nu este posibilă. Este adevărat că această condamnare la 8 ani de închisoare pentru corupţie nu este definitivă, dar standardele politice într-un stat democratic nu mai permit menţinerea lui Vâlcov în funcţie”, continuă Băsescu.

„Dragnea, cât rău crezi că mai poţi face României în lupta fără limite pentru puterea ta, pentru demolarea şi subordonarea instituţiilor ţării şi împotriva României?”, se întreabă fostul șef al statului.

„Daddy, eu cred că se termină prost cu foamea ta pentru putere absolută exercitată neconstituţional şi împotriva intereselor României”, își încheie textul fostul președinte Traian Băsescu..