Editura Evenimentul si Capital

Băsescu dă ultima bătălie

Autor: | | 2 Comentarii | 4544 Vizualizari

Frig și vânt, motoare turate și entuziasm diminuat. În această atmosferă care strivea fălnicia de altădată au început, sâmbătă, să se adune, la Romexpo, ultimii mohicani din oastea lui Traian Băsescu. A fost evenimentul de lansare a candidaților PMP pentru Parlamentul European. Lista este deschisă de fostul președinte, acum senatorul Traian Băsescu. Pe scenă, înainte de sosirea lui, au urcat cei care compun nucleul partidului, iar pe un ecran gigant rulau imagini cu Băsescu alături de personalități ale lumii, precum și cu candidații la euroalegeri.

În curtea Romexpo, chiar în fața pavilionului central unde avea loc evenimentul, defilau sute de motocicliști cu motoarele turate, de parcă fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, un ghimpe în coasta lui Băsescu, și-a trimis oamenii să bruieze acordurile melodiei „Iarba verde de acasă”, imnul mobilizator al foștilor pediști. De pe un banner uriaș care străjuia intrarea, Băsescu părea și mustrător și ghiduș.

Le-a rămas disciplina

Oamenii au început să vină pe rând, în grupuri mari, încolonați în spatele unui portdrapel cu semnul mărului. Câte unul-doi mai rupeau rândul și se repezeau să îmbuce ceva la terasele deschise în apropiere. Apoi, intrați în sală, se lăsau cuprinși de entuziasmul transmis de aceeași melodie, pusă la nesfârșit: „Iarba verde de acasă”. Undeva, pe un scaun dintr-un șir gol, o femeie cu stegulețul partidului imprimat cu chipul lui Băsescu privea tristă, în gol. „De ce sunteți supărată?”, am întrebat-o. A ridicat privirea, și-a pus mâna la gură, și-a șters ochii în care se zbătea un șir de lacrimi și a murmurat. „Copilul meu rătăcește în lume, și-l aștept în fiecare zi”, a spus ea. „Și de ce ați venit aici?” „Pentru că eu cred, adică sper, că domnul Băsescu îl va aduce acasă. Sunt cu el de când lumea”.

Cu cât intrau mai mulți oameni, sala se anima. „Iarba verde de acasă” reușea să acopere zgomotul motoarelor turate. Candidați și oameni ai partidului s-au așezat pe scaunele de pe scenă. Nu mai era buluceala de pe vremuri, atunci când o poză cu Elena Udrea era principalul scop al evenimentului. Oamenii s-au așezat disciplinați pe scaune și așteptau momentul intrării lui Băsescu.

Baia de mulțime

Maestru de ceremonii a fost deputatul Marius Pașcan, un politician pe care Traian Băsescu îl tot evocă în ultima perioadă. Putea fi Robert Turcescu, dar el a stat, neclintit și puțin încruntat, tot timpul pe scenă. Nici măcar când s-a dat semnalul „Vine președintele!”, acesta nu s-a mișcat. Și a venit președintele însoțit de președintele partidului, Eugen Tomac. Înaintarea, de la intrare până la scenă, a fost extrem de anevoiasă. Toți au sărit de pe scaune să dea mâna cu președintele. Cu Băsescu. Fiecare încerca să-i amintească ziua în care s-au mai întâlnit. Desigur, președintele nu-și mai amintea, dar aproba. Cumva, au reușit să ajungă pe scenă în acordurile melodiei „Fie să renască”, a formației Phoenix. S-au mai interpretat live „Rapsodia Română” și „Odă bucuriei”, apoi Imnul Național. Traian Băsescu a lăcrimat.

Echipa-scut

Deputatul Marius Pașcan a avut o intervenție lungă, a recitat o poezie, a explicat că „arta ne-a mânat în luptă”. S-a desfășurat sub privirea îngăduitoare a lui Băsescu, însă privitul, din când în când, la ceas a trădat nerăbdarea lui. Președintele PMP a fost mult mai expeditiv. A prezentat „echipa care face scut” în jurul lui Traian Băsescu, adică cei care sunt pe lista pentru Bruxelles.

Vremea rea a facut RAVAGII! Metroul, INUNDAT! HAOS in tot orasul

Pagina 1 din 2


Tag-uri: basescu, basescu pmp



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI