Fostul președinte, Traian Băsescu, a subliniat că instituțiile statului fac diferențe între cei pe care îi cheamă la audieri.
”Un fost președinte poate fi umilit, dar Coldea, niciodată. Eu am știut că a fost audiat. Am știut că a avut loc audierea pentru că a avut loc la același procuror la care am dat eu declarația. Nu s-a întâmplat noaptea, dar pe seară, cam cum s-a dat OUG 13. Probabil că a intrat pe ușa din față pe unde intră procurorii, nu pe ușa din spate, pe unde intră foștii președinți. A fost audiat noaptea, ca hoții. Aici discutăm despre slugărnicia instituțiilor statului față de unele persoane și disprețul față de altul. E un pensionar care știe multe, se umblă cu mănuși cu el”, a punctat Traian Băsescu la B1 TV.
Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, a fost audiat la Parchetul General, în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor publicate de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Totul s-a întâmplat departe de ochii presei, chiar seara.
La jumătatea lunii ianuarie, directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a solicitat, preşedintelui Klaus Iohannis, trecerea în rezervă a generalului Florian Coldea, după ce acesta a cerut eliberarea din funcţie.