Foștii șefi de stat ai României primesc, potrivit unei legi speciale, o indemnizație lunară de circa 5.000 de lei la care se adaugă, în funcție de contribuțiile în sistemul asigurărilor sociale, o pensie din sistemul public.
Pensionarea fostului președinte Traian Băsescu a iscat polemici mai ales la Antena 3, referitoare la câștigul din pensie pe care acesta l-ar avea. S-au vehiculat sume cuprinse între 5.000 de lei și 8.000 de lei, niciuna dintre acestea nefiind cea reală. Fostul șef al statului Traian Băsescu s-a pensionat pe 4 noiembrie 2014, iar mandatul său ca președinte s-a terminat pe 21 decembrie 2014.
Potrivit declarației de avere a lui Traian Băsescu, după ce a fost ofițer de marină, ministru al Transporturilor și primar al Capitalei, fostul președinte are o pensie de circa 2.500 de lei, potrivit declarației de avere. Băsescu a încasat pe lunile noiembrie și decembrie aproximativ 5.200 de lei ca venituri din pensie, ceea ce înseamnă cam 2.500 de lei, lunar.
Vârsta de pensionare la 63 de ani a lui Traian Băsescu a iscat și ea discuții în condițiile în care reglementările în vigoare prevăd pensionarea la 65 de ani pentru bărbați.
„Din informațiile pe care le am de la Casa Națională de Pensii, s-a pensionat la limită de vârstă, pe data de 4 noiembrie, anul trecut. Din câte știu, tot din informațiile primite de la Casa Națională de Pensii, beneficiază și de prevederile legii privind încadrarea în grupa I de muncă, datorită faptului că a lucrat în condiții deosebite o perioadă de peste 11 ani”, a spus, referitor la Băsescu, ministrul Muncii, Rovana Plumb, citată de Hotnews.
Ea a menționat că pensia lui Traian Băsescu este stabilită conform legii, în funcție de contribuția pe care a avut-o la bugetul asigurărilor sociale. Menționăm că anul trecut, Parlamentul a promovat o lege potrivit căreia cei care au lucrat în grupa 1 de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 se pot pensiona inainte de împlinirea vârstei standard. Astfel, pentru 6 ani lucrați în această grupă de muncă se acordă o reducere de 3 ani, pentru 10 ani de muncă reducerea e de 5 ani, iar pentru 11 ani, de 5 ani și 6 luni.
2.601 lei, pensia lui Constantinescu
Deși reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice au refuzat să ofere informații la pensiile încasate de foștii președinți Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, am aflat totuși că nici foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu nu au pensii mai mici decât Băsescu.
Potrivit declarației de avere din 2007 a lui Ion Iliescu, de exemplu, pensia acestuia era de circa 2.800 de lei, pe lângă care a mai primit 8.400 de lei pe an de la Academia de Științe Agricole și Silvice, plus 5.000 de lei indemnizație ca șef de stat. De menționat că la acea dată Ion Iliescu era senator al României, astfel că după încheierea mandatului său în 2008 cel mai probabil pensia acestuia a mai crescut întrucât s-au adăugat și contribuțiile ulterioare.
Emil Constantinescu a fost președinte al țării între anii 1996 și 2000. Anterior, Constantinescu activa ca profesor universitar la Facultatea de Geologie și rector al Universității din București. După ce mandatul său ca președinte al României s-a încheiat, el a revenit la catedră. Pensia lui Constantinescu este de 2.601 lei lunat pentru o vechime în muncă de peste 50 de ani, la care se adaugă indemnizația de fost șef de stat de 5.000 lei.
Categoriile de pensionari din sistemul public cu pensii mai mari sunt minerii care au lucrat în subteran cu grupa I de muncă, siderurgiștii și angajații din industria de apărare, care pot ajunge și la pensii de 3.000-3.500 de lei pe lună, Anul trecut, pensiile piloților reduse de Guvernul Boc au fost reîntregite de actualul Executiv, pensia medie pentru această categorie socială fiind de 9.000 de lei pe lună. Potrivit statisticilor oficiale, în România, 869 de persoane au pensii peste 5.000 de lei, iar 2.119 persoane au pensii între 4.001 lei și 5.000 de lei.
Băsescu trebuie să-și aleagă reședinția
RA-APPS i-a transmis lui Traian Băsescu o listă cu șapte case pe care să le utilizeze ca reședință, printre care apartamentul din Bulevardul Prezan unde l-a avut ca vecin pe Adrian Năstase, și două vile în Snagov, Guvernul spunând că Băsescu a refuzat unele dintre case și nu a răspuns pentru altele. Lista, prezentată miercuri de Guvern, i-a fost transmisă lui Băsescu în luna decembrie, când acesta era încă președinte, după ce șeful statului a solicitat Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), în atenția și a Secretariatului General al Guvernului, să îi fie atribuită spre folosință gratuită o locuință de protocol cu destinația de reședință, alta decât Vila Lac 3.
Pe lângă pensia din sistemul public calculată în funcție de vechimea în muncă și contribuții la fondul asigurărilor sociale, foștii președinți ai României mai beneficiază și de alte drepturi stabilite prin lege. Astfel, potrivit Legii 406 pe 2001 care reglementează drepturile foștilor șefi de stat, Regele Mihai, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu beneficiază pe întreaga durată a vieții de o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată președintelui României în exercițiu.
În prezent, șeful statului are un salariu în jur de 6.700 de lei, ceea ce înseamnă că foștii șefi de stat primesc, lunar, în jur de 5.000 de lei.
Potrivit legii, foștii președinți mai au dreptul la o locuință de protocol, cu destinația de reședință, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar. De asemenea, ei beneficiază de pază și protecție, precum și de un autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază. Actul normativ stipulează clar că indemnizația nu ține loc de pensie sau salariu, la aceasta adăugându-se în continuare drepturile salariale sau alte venituri realizate din activități profesionale, în condițiile legii, sau cu titlu de pensie. Locuința de protocol nu poate fi reședința pe care titularul a avut-o ca Președinte al României în funcție, iar membrii de familie ai acestuia beneficiază de dreptul de folosință gratuită numai pe durata vieții fostului președinte. Modul de aplicare concretă a prevederilor este stabilit prin hotărâre a guvernului. Reședințele sunt acordate din fondul RAAPPS. În același timp, aceste drepturi sunt anulate în cazul săvârșirii unor infracțiuni, care duc la o condamnare privativă de libertate.