Fostul președinte Traian Băsescu a susținut, într-o postare pe Facebook, că pe Călin Popescu Tăriceanu și pe Victor Ponta nu-i interesează cazul Mariana Rarinca, ci „atingerea obiectivului major al lui Voiculescu, Ponta și Antonescu din vara lui 2012, acela ca PSD și acoliții să dobîndească controlul Justiției”.
„Nu-mi trece prin cap să cer demisia doamnelor Stanciu și Kovesi sau a domnului Coldea. Acesta este obiectivul PSD pentru a-și putea instala în aceste funcții oameni obedienți de talia lui Nițu și Sutiman de la Parchetul General (..) Nu voi profita nici de nefericirea doamnei Mariana Rarinca pentru a cere demisii, dar mă înclin cu respect în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București care au achitato”, a scris Traian Băsescu.
„Riscurile arestului”
Totuși, fostul șef al statului consideră că situația Marianei Rarinca - femeia acuzată de șantaj de către Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, ținută în arest peste șase luni și, în final, achitată - este „mult mai complicat decât pare”. Potrivit lui Băsescu, acest caz are „semnificații limpezi pentru riscurile arestului preventiv utilizat ca mijloc de a închide gura unui justițiabil incomod sau pentru a-i diminua șansele la apărare, iar apariția imediată a unor indivizi gata să denigreze judecătorii care au achitat-o nu arată decît capacitatea de dezinformare a unora”. De altfel, el insistă că „rămâne un adversar neîmpăcat al arestului preventiv”.