BĂSESCU nu pierde niciun moment în CAMPANIA din REPUBLICA MOLDOVA. Toate întâlnirile de peste Prut, marcate de subiectul UNIRII

Fostul președinte, Traian Băsescu, a detaliat duminică seară parcursul vizitei sale în Republica Moldova. În urma vizitei senatorului PMP în țara vecină, proiectul său, unirea României cu republica de peste Prut, pare să își ia avânt.

Băsescu a scris pe pagina lui de Facebook că principalul subiect în toate discuțiile purtate în Republica Moldova a fost unirea țărilor, potrivit AGERPRES.

 

„M-am întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, am vizitat mânăstirea de maici din Vărzăreşti, am depus o coroană de flori la troiţa din cimitirul ostaşilor români din Vărzăreşti, căzuţi în al Doilea Război Mondial, şi am avut o întâlnire cu cetăţenii din Nisporeni. În toate întâlnirile, ca de altfel şi în emisiunile televizate la care am participat, subiectul a fost Unirea Republicii Moldova cu România”, a scris liderul PMP pe rețeaua de scoializare.

 

Fostul președinte a fost primit cu entuziasm în Nisporeni, unde a avut o întâlnire cu locuitorii orașului.

 

Politicianul român și-a promovat pe această cale proiectul ambițios de unire.

 

„Începe campania electorală îndată. Să-i credeți pe aceia care vă vor spune că "ne vom bate pentru unirea României cu Republica Moldova”. Nu este ceva ce să se întâmple împotriva voinței poporului român. Dacă Parlamentul de la București și Parlamentul de la Chișinău ar vota unirea, nu s-ar opune nimeni”, a declarat duminică Traian Băsescu.

Sursa: AGERPRES