Traian Băsescu, fostul președinte al României, a vorbit despre „adevăratul pericol” pe care Klaus Iohannis îl va „înfrunta” în alegerile prezidențiale, menționând că nu trebuie să-și facă griji pentru Viorica Dăncilă.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat şansele ca Viorica Dăncilă să fie canditatul PSD în alegerile prezidenţiale de la finalul anului, după ce premierul a anunţat că va face acest lucru dacă îi va cere partidul. În acest context, actualul parlamentar PMP a susţinut că Dăncilă este conştientă că PSD nu ar alt candidat viabil şi din acest lucru ar putea să candideze.
„Nu dă PSD lovitura cu Viorica Dăncilă, categoric nu. Eu nu cred în lipsa de maturitate a doameni Dăncilă, sunt convins că, încercând să mă transpun în astfel de situaţii pentru că şi eu am fost în ele. Are un sondaj în faţă, va trebui să îl arate colegilor. Probabil sondajul arată Teodorovici 3% la prezidenţiale, Firea 4%, cam aşa arată, nu trebuie făcut confuzie între încredere şi vot. Aduceţi-vă aminte de Oprescu care avea 50% încredere şi la prezidenţiale a luat un 3% de nu s-a văzut. (...) Părerea mea este că doamna Dăncilă este conştientă că nu există niciun candidat în PSD şi întrezăreşte riscul de a face ce trebuie să facă un şef de partid. Adică nu am altă soluţie, trebuie să mă bag eu. Nu îşi doreşte să candideze, de aia speră să mai găsească ceva”, a precizat Traian Băsescu pentru B1TV.
Fostul preşedinte a mai subliniat că cel mai mare risc pentru Iohannis la alegerile prezidențiale este PSD, care să nu intre în turul 2.
„În toată afacerea astea, cel mai mare risc este pentru preşedintele Iohannis. A avea un candidat atât de slab la PSD care să nu intre în turul 2 creează un risc consistent pentru preşedintele Iohannis. Cu un PSD care rămâne în afara turului 2 electoratul PSD va opta pentru orice numai pentru preşedintele Iohannis nu. Va veni să se răzbune pentru câte le-a făcut Iohannis în ultimii ani”, a arătat Traian Băsescu.