Băsescu, ATAC FURIBUND: „Ieși afară, javră ordinară!”. Cine este LUAT ÎN VIZOR

Fostul președinte, Traian Băsescu, că vinovați pentru situația în care a ajuns sistemul de pensii sunt Victor Ponta, Gabriel Oprea și PSD. De asemenea, el le-a dedicat sloganul „ieși afară, favră ordinară!” lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Gabriel Oprea, actualului lider al Sindicatelor din Poliție, Dumitru Coarnă, dar și fostului șef al acestora, Mircea Dogaru.

„În 2009-2010, împreună cu Emil Boc, am reglementat indemnizaţiile pentru concediul de creştere a copiilor. Le-am aşezat la un nivel rezonabil şi în acord cu ce putea suporta România. A venit USL-ul lui Ponta şi Antonescu şi a modificat legislaţia, astfel încât unele indemnizaţii de creştere a copilului au ajuns la valori aberante şi profund imorale (şi la 35.000 euro/ lună)”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Traian Băsescu.

El a adăugat că „împreună cu Emil Boc, în 2009-2010, am reglementat pensia minimă socială, stabilind-o la 350 de lei pentru foştii cooperatori care aveau pensii de la 9 la 18 lei. Tot în acea perioadă, am reglementat, pe principiul contributivităţii, sistemul de pensii din România. Am avut în vedere ca pensiile militare sub 3.000 RON să nu fie afectate, desfiinţând sistemul de pensii speciale. Am explicat public de ce facem acest lucru. Reacţia a fost că politicienii din USL au încurajat salariaţii Ministerului de Interne şi ai penitenciarelor să vină la Cotroceni şi să răcnească, alături de liderul lor sindical Dumitru Coarnă şi de Mircea Dogaru: "Ieşi afară, javră ordinară!", în condiițiile în care pachetul de legi emis era în deplin acord şi cu contribuţiile, dar şi cu resursele ţării, creând perspectiva solidă ca plata pensiilor să nu fie niciodată în risc”.

Fostul șef al statului a amintit că fostul premier, Victor Ponta, a reintrodus sistemul de pensii special în 2015.

„În 2015, premierul Victor Ponta, într-o demagogie şi o prostie, ambele fără limite, a reintrodus sistemul de pensii speciale cu nişte criterii de creştere a pensiilor aberante, ajungându-se, astăzi, la pensii speciale de peste 45.000 RON. Ponta, Oprea şi PSD-ul au creat un regim special de pensii pentru militari, diplomaţi, aviatori şi alte categorii din clientela lor politică, luând bani, fără ruşine, de la salariaţi infinit mai prost plătiţi, unii chiar săraci, decât categoriile pe care le-au favorizat”, a subliniat Băsescu.

Fostul președinte a punctat că „în zilele acestea, vedem cu toţii că însuşi PSD-ul, care a batjocorit bugetul de stat dorind să câştige simpatie populară pe care să o plătească cu bani publici, a realizat inechitatea sistemului de indemnizaţii de creştere a copilului şi a sistemului de pensii speciale. În acelasi timp, au priceput şi imposibilitatea plăţii, pe termen mediu şi lung, a indemnizaţiilor aberant de mari pentru creşterea copiilor, dar şi a pensiilor nemuncite şi plătite din bani pur şi simplu sustraşi de la cei cu salarii mici”.

„Din acest motiv, astăzi, când cele două subiecte sunt în dezbatere publică, din care rezultă cât de mincinoase au fost măsurile “cuplului” Ponta – Antonescu, eu nu am decât să zâmbesc, recunosc, cu oarecare cinism. Ticăloşia unor politicieni i-a adus în situaţia de a se lovi cu capul de pragul de sus. Ce ziceţi, dragi PSD-işti care acum trebuie să plătiţi ce aţi votat cu veselie în 2012 şi 2015? Judecați dumneavoastră, cititorii acestei postări,când și cine a fost cinstit cu românii. Ponta, Antonescu, Oprea, Dogaru, Coarnă etc., pentru minciună şi imoralitate, vouă vi se cuvine sloganul “ieşi afară, javră ordinară!”, a conchis Băsescu.