Băsescu, ATAC DUR la guvernele Cioloș și Grindeanu: „Au fost de o incompetență gravă”

Președintele PMP, Traian Băsescu, a lansat o tiradă împotriva Cabinetului Cioloș și ulterior Executivul condus de premierul Sorin Grindeanu, spunând că au fost două guverne de o gravă incompetență, nereușit să atragă de la nivelul Comisiei Europene pentru programul de mobilitate decât 10,6 milioane euro. Fostul șef al statului a precizat că până și Bulgaria a pregătit proiecte care vor fi finanțate din bugetul Uniunii Europene în valoare de 119 milioane euro.

"Primul punct (discutat în ședința PMP - n.r.) a fost legat de alocarea de fonduri de la nivelul Comisiei Europene, deci atenție nu fonduri de coeziune, ci din bugetul UE. Pe programul de creștere mobilității care se referă strict la transporturi. Acest program gestionat de la nivelul Comisiei Europene, un program echivalent este Connecting Europe și este vorba despre dezvoltări internet, extinderi de rețele, etc. Bugetul alocat a fost de 2,7 miliarde euro, iar la acest program de mobilitate au avut acces toate statele membre, deci nu numai cele est-europene. S-a lucrat pe proiecte și pe priorități. Din cele 2,7 miliarde, România a reușit să prezinte proiecte finanțabile în valoare de 10,6 milioane, sumă ridicol de mică. Din 2,7 miliarde, a șasea țară ca mărime a UE, a reușit să prezinte proiecte de numai 10,6 milioane euro. Două sunt studii, plus un proiect mic pentru dotarea Romatsa și un proiect mic pentru portul Constanța, îmbunătățirea infrastructurii feroviare în portul Constanța, un proiect de 2,8 milioane euro.

Deci din totalul de 2,7 miliarde, guvernele Cioloș și Grindeanu au fost în stare să pregătească proiecte doar în valoare de 10,6 milioane de euro. Ca să vă dați seama cât de inapți pentru guvernare au fost cei despre care v-am vorbit mai înainte vă dau câteva cifre. Bulgaria a contractat 119 milioane, față de 10, 6 milioane ale României. Polonia – 826 milioane, Cehia – 275 milioane euro. Trebuie să subliniez faptul că un astfel de comportament al guvernelor Cioloș și Grindeanu arată incompetență gravă", a declarat marți Traian Băsescu, după ședința Comitetului Executiv al PMP care a avut loc la Parlament.