Traian Băsescu, președinte de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN) din Republica Moldova ar putea candida la alergerile parlamentare de anul viitor din Moldova.
Planurile fostului președinte al României au fost „scoase la iveală” de către avocatul său, Andrei Bivol, în dosarul ce vizează retragerea cetăţeniei moldoveneşti de către şeful statului, Igor Dodon, informează Știri pe surse.
După şedinţa de judecată de vineri ce vizează ridicarea cetăţeniei moldoveneşti a lui Traian Băsescu, avocatul acestuia a declarat că, „din câte ştie”, fostul preşedinte al României intenţionează să candideze în cadrul alegerilor parlamentare de anul viitor din Republica Moldova. „Din câte ştiu eu, da, el doreşte să candideze, dar ar trebui să îl întrebaţi pe el. Decizia de a candida la alegerile parlamentare va fi luată după deciziile hotărârilor de fond”, a spus avocatul Andrei Bivol, potrivit News.ro.
Igor Dodon, președintele Republicii Moldova a semnat în primele zile ale lunii ianuarie decretul prin care fostului preşedinte al României Traian Băsescu îi este retrasă cetăţenia Republicii Moldova, dobândită de acesta cu doar câteva luni mai devreme, potrivit aceleiași surse.
Băsescu ATACĂ din nou Coaliția de Guvernare: „Împinge România într-o zonă gri a Uniunii Europene”
„Alianţa PSD - ALDE împinge din nou România într-o zonă gri a Uniunii Europene, într-un moment în care, la Bruxelles (unde Guvernul României este total absent), se fac jocurile pentru constituirea nucleului dur al viitoarei configuraţii a Uniunii Europene cu 'ritmuri şi viteze diferite' (...). Dacă aceste nefericite şi riscante iniţiative nu sunt abandonate imediat, România va fi aruncată în malaxorul neîncrederii europenilor şi al comunităţii de afaceri în care, odată intrat, îţi trebuie 4-5 ani să ieşi”, a scris senatorul PMP , într-o postare pe Facebook.