Fostul președinte, Traian Băsescu, a făcut dezvăluiri incredibile, miercuri seara, la România Tv, susținând că a intervenit în momentul în care a aflat că actualul președinte, Klaus Iohannis, era vizat de dosar de incompatibilitate, în timpul alegerilor din 2014.
Băsescu a devoalat faptul că, în 2014, când Klaus Iohannis candida la președinție și era vizat într-un dosar de incompatibilitate în care nu primise o decizie defitivă, a „avut discuții cu mai multe instituții”, menționând că era o situație delicată „să scoți un candidat din cursă”.
"Trebuie să ştim cine a făcut această listă. Devenise prim-vicepreşedinte la PNL, nu mai era un simplu primar. Eu nu am ştiut că are un dosar de incompatibilitate. Am avut discuţii cu mai multe instituţii când am aflat. A început campania. E o situaţie delicată să scoţi un candidat acum din cursă. Am vorbit şi cu SRI, şi cu Parchetul", a dezvăluit Băsescu, la România TV.