Senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP, apreciază că şeful statului "are noroc", având în vedere boomul economic care se înregistrează în Europa, dar are şi o responsabilitate uriaşă în privinţa poziţionării României în interiorul UE în perioada următoare.
"Vă pot spune ce am avut eu în primii trei ani, inundaţii, nenorociri, Iohannis are noroc, e perioadă de boom economic în Europa. Ce mai, e într-o situaţie fericită. Însă, el are o uriaşă responsabilitate cu poziţionarea României în interiorul Uniunii Europene. Acum, când se fac, din nou, cărţile, eu mă duc la Bruxelles să aflu cum urmează să se facă", a declarat Traian Băsescu luni seară, la TVR1, referitor la un bilanţ al celor trei ani de mandat de până acum ca preşedinte al lui Klaus Iohannis, scrie Agerpres. Fiind întrebat dacă România este în "cărţile" care se fac la nivelul UE sau dacă poate fi, fostul şef al statului a spus: "Da, dacă ştim, şi ar trebui să ştie la ora asta, şi dacă vrem".