Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, este urmărit penal sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, este pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi de DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.
"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare. Contractele erau supraevaluate tocmai pentru a se asigura sumele reprezentând «comisioanele» conform înţelegerilor cu cei doi inculpaţi", susţin procurorii DNA.
Pe 12 februarie, instanţa supremă a decis ca preşedintele ca Mircea Cosma să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. În cazul lui Vlad Cosma, Camera Deputaţilor a respins, prin vot secret, ridicarea imunităţii acestuia.
Dosarul în care Mircea și Vlad Cosma aufost puşi sub urmărire penală a fost deschis de DNA Ploieşti în decembrie, în urma denunţului omului de afaceri Ionuț Dumitru la adresa lui Răzvan Alexe. Atunci, Răzvan Alexe, cunoscut drept un apropiat al conducerii PSD Prahova, a şi fost arestat preventiv în acest dosar.