Editura Evenimentul si Capital

Baronul USL de Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, cercetat pentru trafic de influenţă. Victimă colaterală din dosarul deputatului Ion Stan

06_Tutuianu_agerpres
Autor: | | 7 Comentarii | 612 Vizualizari

Dosarul lui Ion Stan, deputatul judecat pentru mită electorală, face o victimă colaterală. Presedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţutuianu, a fost denunţat la DNA de către omul de afaceri, Nicuşor Sorin Dima. Procurorii DNA continuă ancheta faţă de acesta pentru posibile fapte de trafic de influenţă.

Informaţia apare în rechizitoriul deputatului Ion Stan, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi a fost publicată de portalul de ştiri ziare.com. Denunţul omului de afaceri a fost facut în data de 23 noiembrie 2012. Potrivit declaraţiilor de la dosar, Sorin Dima a susţinut, în faţa procurorilor DNA, că înaintea alegerilor locale din iunie 2012, i-ar fi dat mită electorală senatorului PSD, la acea vreme, Adrian Ţuţuianu. Dima a declarat că ar fi dat banii pentru a obţine sprijinul acestuia în obţinerea de contracte cu primăriile din judeţ. Denunţ: "Am dat bani cash" Astfel, Dima a declarat că i-ar fi platit senatorului cheltuielile cu materiale electorale - afişe, bannere - în valoare de 30 de mii de euro la firma de publicitate din Târgovişte, WoxFad. Omul de afaceri a mai explicat în faţa procurorilor şi că i-ar fi dat senatorului Adrian Ţutuianu 20 de mii de euro cash pentru cheltuielile electorale. Bani pentru campania deputatului Ion Stan Afaceristul Nicuşor Sorin Dima este cel care l-a denunţat la DNA şi pe deputatul PSD Ion Stan. El le-a declarat procurorilor că, înaintea alegerilor parlamentare din decembrie, Ion Stan i-a cerut 130.000 lei, bani de benzină pentru campania electorală şi pentru alimente ce urmau a fi împărţite alegătorilor. Procurorii au arătat că Stan chiar a primit, prin intermediul şoferului său, Florin Sarca, patru tranşe a câte 15 mii de lei, în total 60 de mii de lei. Procurorii au găsit ultima tranşă de bani asupra şoferului lui Ion Stan. "Seriile bancnotelor predate coincid cu cele din cuprinsul procesului-verbal de înseriere întocmit anterior predării sumei către denunţător", se arata în rechizitoriul DNA. Bani pentru contracte Sorin Dima a declarat că a dat mita pentru a obţine de la CJ Dâmboviţa construcţia unei baze sportive - un teren de fotbal şi anexe - în comuna Perşinari. Firma fratelui său, Terra Construct, încheiase deja un contract cu Consiliul local Perşinari. Procurorii au o interceptare ambientală de la începutul lunii noiembrie în care omul de afaceri Sorin Dima discuta cu deputatul PSD Ion Stan despre contractul de la Persinari: Ion Stan: Deci tu spune-mi cu ce să te ajut! Sorin Dima: Deci îmi trebuie aşa... Ion Stan: Eu i-am spus că mă-ntâlnesc cu tine. Sorin Dima: (...) trebuie să mă apuc sa m... dracu, să... muncesc ceva cu frati-miu, măcar? Hai să-i dau lu' ăsta, mai e... Stau cu utilajele pe dreapta, ce fac? Să-mi daţi să mănânc ceva! Ion Stan: Ce poate să faca? Sorin Dima: Plus de a... plus de-asta, am, am contractele astea, ziceţi, la... la Cojasca. Am pe o firmă insolventă. Poate găsesc o soluţie să... s-o transfer, dracului, contractu' pe altă firmă. Da' trebuie să vezi dacă e finanţare, dacă e posibil, cum e posibil? Ion Stan: Da. Sorin Dima: La.. la Persinari, am baza aia sportiva, tot asa... Am oprit-o, nici n-a venit bani, nici n-a... Am făcut mai mult decât trebuia, am rămas cu un miliard jumate... Ion Stan: De şcoli, de şcoli sunt bani! Da' cum transferi activitatea? Sorin Dima: Pai, nu stiu! Ion Stan: Eu vorbesc cu Adrian (Adrian Ţutuianu - preşedintele CJ Dâmboviţa – nota ziare.com). Ţuţuianu: "Denunţătorul a spus tot felul de poveşti anchetatorilor" Pe 30 ianuarie, preşedintele CJ Dambovita, Adrian Ţutuianu, a fost audiat ca martor în dosarul deputatului Ion Stan. La ieşirea din sediul DNA, Ţutuianu a declarat că îl cunoaşte pe omul de afaceri Sorin Dima întrucât i-a fost avocat, însă a precizat că nu a primit bani de la acesta în afara relaţiei client-avocat. "Nu am beneficiat de nimic. A spus tot felul de poveşti anchetatorilor. Cel puţin în ce mă priveste, a spus şi poveşti. Am avut legături de natură profesională. Eu sunt avocat de profesie şi am avut un număr de şapte dosare de natură civilă - litigii de muncă, recuperări de creanţe, falimente - îl ştiu din natura relaţiei de client." Ţutuianu susţine că Dima i-ar fi purtat pică pentru că nu a vrut să-l pună pe lista USL de la parlamentare. Ce spune firma de publicitate Adrian Miler, unul dintre actionarii firmei de publicitate WoxFad din Targoviste, a fost si el audiat la DNA. Miler le-a declarat procurorilor că, într-adevar, firma lui a lucrat la locale pentru campania USL din Dambovita, numai că banii au fost plătiţi de partid, nu de către omul de afaceri Sorin Dima. "Am facut pentru partid cateva bannere, dar nu este adevarat ce spune dl. Dima. El declară că ne-a dat firmei noastre nişte bani, contra-valoare materiale de campanie. Am spus că nu este adevarat, că tot ce s-a lucrat prin firma noastră pentru campania electorală s-a facturat către partide, către alianţă şi către PSD. Au fost facturi făcute şi emise. Am depus facturi, tot ce s-a solicitat", a declarat patronul firmei de publicitate.

Ecaterina Andronescu, SCHIMBARE majora la Educatie! Toti elevii vor fi AFECTATI

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI