Baronul local Nicușor Constantinescu, în sfârșit, suspendat de prefect cât este arestat

Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, printr-un ordin emis de prefectul judeţului. Suspendarea din funcţie este valabilă până la încetarea măsurii arestării preventive a lui Constantinescu.

"Având în vedere comunicarea Tribunalul Constanta, Secţia Penală, (...) înregistrată la Instituţia Prefectului - Judeţul Constanţa cu nr. 2000/23.02.2015, prin care s-a dispus arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile a domnului Constantinescu Nicuşor Daniel, astăzi 24.02.2015, prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion, în conformitate cu prevederile art. 102 coroborat cu art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, (...) în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 privind Prefectul şi Instituţia Prefectului, republicată, a emis ordinul nr. 91/24.02.2015, prin care se constată suspendarea de drept a mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Constantinescu Nicuşor Daniel, până la încetarea măsurii arestării preventive", potrivit unui comunicat remis de Prefectura Constanţa.

Arestat de tribunal

Conform acestuia, compartimentul privind controlul legalităţii actelor şi contencios administrativ va comunica ordinul lui Nicuşor Constantinescu, Consiliului Judeţean Constanţa şi secretarului judeţului.

"Prezentul ordin poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ în termenele şi condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare", au menţionat reprezentanţii prefecturii. Ordinul prefectului a fost emis în timp ce Nicuşor Constantinescu se află la Curtea de Apel Constanţa, unde se judecă contestaţia formulată de acesta împotriva măsurii arestării preventive.

Abuz în serviciu

Pe 20 februarie, magistraţii Tribunalului Constanţa au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, la solicitarea DNA - serviciul teritorial Constanţa, pentru comiterea a cinci infracţiuni. Procurorii anticorupţie au informat că acesta este acuzat de abuz în serviciu (trei infracţiuni, din care două în formă continuată), constituire a unui grup infracţional organizat, coruperea alegătorilor (două infracţiuni), conflict de interese (zece infracţiuni, din care cinci în formă continuată), precum şi de tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.