Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, a ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel București, care judecă cererea de eliberare a acestuia. Joia trecută, avocații baronului au făcut recurs la decizia Tribunalului București de menținere a arestului preventiv.
Adrian Duicu a fost adus la Curtea de Apel București încătușat.Întrebat de jurnaliști cine este ”șeful cel mare”, discuție care apare în interceptările procurorilor, șeful CJ Mehedinți nu a schițat nici un gest și și-a continuat drumul către sala de judecată, legat cu cătușe de un alt arestat preventiv. Tot astăzi, magistrații judecă cererea de eliberare a fostului șef al al IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, și a lui Constantin Popescu, președintele PSD Orșova. Cei trei au fost arestaţi preventiv în 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor DNA.
Dosarul ”Duicu”
Potrivit ordonanţei de efectuare a urmăririi penale, în perioada martie-iunie 2013, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, ar fi afirmat, într-o discuţie cu şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, unor funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi a şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, precum şi asupra unor consilieri locali din CL Orşova, pe de altă parte.
Duicu i-ar fi promis lui Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe membrii Guvernului, funcţionarii publici din conducerea MAI şi pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, să îl menţină temporar pe Ponea în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.