Baronul apei din Reşiţa: el cerea scumpirea, el şi-o aproba. Scandal mare în oraşul cu cea mai scumpă apă din ţară

ANI l-a luat în colimator pe Anatoli Liber, care era şi manager al societăţii de distribuţie a apei în reţeaua oraşului cât şi consilier judeţean, aprobându-şi singur tarifele. Trei ani nu va mai avea voie să ocupe nicio funcţie publică

Omul care a scumpit apa reșițenilor așa de mult încât a pus orașul pe locul doi în România în topul celor mai mari tarife la apă și canal a intrat în colimatorul ANI. Agenția Națională de Integritate a descoperit că Anatoli Liber, consilier județean PDL, este totodată și managerul societății de apă din Reșița, ceea ce-l pune într-o flagrantă incompatibilitate. Când a fost investit cu mandatul de consilier județean, Liber ar fi trebuit să aleagă: ori cu apa ori cu partidul. El a ales și capra și varza iar în timpul mandatului său a adus Reșița în fruntea orașelor cu cel mai scump tarif la apă din România, mult înaintea Bucureștiului sau Timișoarei. În urma evaluărilor ANI, s-a constatat că Anatoli e a devenit incompatibil la trei luni după ce a primit mandatul d econsilier județean. „Simultan cu deținerea calității de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, deține și funcțiile de președinte al Consiliului de Administrație, respectiv de director general în cadrul S.C. Aquacaraș S., încălcând, astfel, prevederile legii privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice”, au explicat reprezentanții ANI. La data de 22 iunie 2008 Anatoli Liber a fost validat  consilier județean din partea PDL, iar trei luni mai târziu i s-a pus în brațe conducerea societății de apă reșițene.   Liber a fost trimis în fața instanței, unde va da explicații. El nu va mai putea deține funcții publice o perioadă de trei ani.