Absența premierului a constituit un bun prilej pentru președintele executiv, Liviu Dragnea, de a-și consolida infl uența pe lângă baroni promițând că-i scapă de ANI.
În lipsa lui Victor Ponta, care a preferat o vizită privată la Ierusalim variantei alternative de a da ochii cu baronii partidului, i-a revenit lui Liviu Dragnea sarcina de a-i îmbărbăta pe aceștia. Președintele executiv al PSD s-a achitat de sarcină cu brio: sâmbătă, la Brașov, le-a spus că PSD va câștiga alegerile și, mai important, le-a promis că va avea o discuție serioasă cu ANI, pentru a-i scăpa de incompatibilități. Cu asemenea mesaje liniștitoare, Dragnea își consolidează puterea în PSD, pe fondul nemulțumirilor președinților de filiale față de premier.
ANI, pe agenda PSD
Întrucât o seamă de președinți de Consilii Jude țene și de primari ai PSD au fost în conducerea regiilor de apă și canal sau ale altor servicii aflate în directa lor subordine, Dragnea s-a angajat să facă demersuri ca aceștia să nu mai fie considerați incompatibili.
„Este greu de înţeles pentru cineva că poate exista conflict de interese între public şi public, între autoritatea locală şi o asociaţie a autorităţii locale. Vom avea o discuție cu ANI pentru că regimul incompatibilităților trebuie mai bine lămurit. (...) Ceea ce s-a convenit azi a fost să generăm o discuţie cu ANI chiar săptămâna viitoare”, a declarat acesta. Ca argument, vicepremierul a invocat chiar „o adresă de la CE care pe urmă a fost reformulată şi nu mai înţelegi nimic şi care, pe bună dreptate, spunea ce spunem şi noi”. Anul trecut, PSD estima numărul celor aflați într-o asemenea situație la 1200.
Mesaje de îmbărbătare
Acesta i-a și îmbărbătat pe șefii de filiale ai PSD. „Mă uit în sală şi am rămas destui și o să rămânem destui până la finalul acestui an”, le-a transmis el, cu referire la problemele pe care unii dintre aceștia le au cu Justiția. Cât despre mesajul ambiguu postat vineri de Victor Ponta, prin care acesta sugera că s-ar putea retrage, Dragnea l-a expediat rapid. „Eu am citit altfel acel mesaj de pe Facebook, în sensul că se retrage din disputa politică și poate se gândește să se retragă la Cotroceni, după alegerile prezidenţiale”, a spus Dragnea. Acesta și-a transmis mesajul în fața unei asistențe îngrijorate de arestarea preventivă a șefului CJ Mehedinți, Adrian Duicu, dar și de problemele lui Nicușor Constantinescu (CJ Constanța), ale lui Mircea Cosma (CJ Prahova), Ion Prioteasa (CJ Dolj), George Bunea- Stancu (CJ Brăila), Marian Oprișan (CJ Vrancea) sau ale lui Constantin Nicolescu care și-a pierdut, luna trecută, funcția de șef al CJ Argeș.
Ponta, în vizită în Israel
Destul de neobișnuit, Ponta a lipsit de la reuniunea menită să dea semnalul mobilizării în campania electorală pentru europarlamentare, fără a furniza un motiv solid. În week-end, el a postat pe Facebook imagini dintr-o vizită privată în Israel. Nu este pentru prima oară că Ponta alege să se afle în străinătate într-un moment delicat din viața politică internă.
Plecările „strategice” ale lui Victor Ponta în străinătate
AUGUST 2013. Victor Ponta pleacă în concediu cu familia, destinația fiind secretă. Se va afla, în cele din urmă, că a fost la Miami. Premierul pleca din țară după ce refuzase să semneze privatizarea CFR Marfă, contestată de președintele Traian Băsescu. Mai mult, el a intrat în concediu imediat după ce ceruse o ședință CSAT pe tema CFR Marfă, de la care, astfel, a lipsit.
10 DECEMBRIE 2013. Zi supranumită „marțea neagră”, în care Camera Deputaților a modificat pe furiș Codul Penal, instituind superimunitatea. Victor Ponta se afla la Johannesburg, la funeraliile lui Nelson Mandela.
6 APRILIE 2014. La Brașov, președinții de filiale ai PSD se adună pentru a pregăti campania electoral pentru europarlamentare. Premierul, care este și președintele partidului, lipsește de la întâlnire, după ce cu o zi înainte a postat un mesaj ambiguu pe Facebook. Ponta se află, împreună cu soția, într-o vizită privată la Ierusalim, unde a fost găzduit de premierul Beniamin Netanyahu.