Editura Evenimentul si Capital

Baronii locali şi primarii, protejaţi de lege aşa cum le-a promis Dragnea

14-04/simona-ionescu-465x390
Autor: | | 46 Comentarii | 2973 Vizualizari

În Monitorul Oficial nr. 191 din 18 martie a.c. a fost publicată Legea nr. 20/2014 pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, act care a intrat în vigoare în data de 21 martie a.c. Cea mai periculoasă prevedere pe care o conţine această nouă formă a legii a fost sesizată de Laura Ştefan de la ExpertForum.

Este vorba de faptul că primarul și președintele de Consiliu județean pot delega atribuțiile viceprimarului, respectiv vicepreşedintelui sau unor funcționari publici de specialitate, scăpând astfel de orice răspundere, mai ales cea penală.

Concret, legea modifică art. 65 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, în sensul de a conferi primarului posibilitatea de a delega o parte din atribuţiile sale, prevăzute de lege, către alte persoane. Astfel, primarul poate delega atribuţiile ce îi sunt conferite de lege şi alte acte normative viceprimarului, secretarului unităţii administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcţionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum şi conducătorilor instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, în funcţie de competenţele ce le revin în domeniile respective.

O astfel de situaţie funcţionează deja la Primăria sectorului 3 din Bucureşti, unde primarul Robert Negoiţă a delegat în mare parte atribuţiile sale unui "city-manager" cu multe luni înainte de a se produce această modificare.

Baronii locali s-au pus la adăpost prin această masură şi au scăpat de belelele dosarelor de la DNA, fiindcă ei vor ordona, dar nu vor semna.

Iniţiatorii acestei unice modificări a legii (doar art 65) sunt parlamentarii Gabriela Firea Pandele, soţie de primar şi Darius Vâlcov, fost primar la Slatina şi soţul Laviniei Şandru. Nimeni din Opoziţie nu a reacţionat public şi nici nu a alertat presa că aleşii poporului vor putea da ordine, dar nu vor mai răspunde şi de fapte. Aşa cum le promisese Liviu Dragnea la o reuniune în care s-au plâns că ANI trebuie "recoafată" deoarece îi scoate incompatibili pe capete şi-i lasă şi fără bani! Legea ANI n-au reuşit încă să o modifice.

Viorica Dancila, SAH la Dragnea! Declaratiile care o pot arunca afara din guvern

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI