Barna se autoinvită la guvernare. Critici pentru președintele Iohannis

Barna se autoinvită la guvernare. Critici pentru președintele Iohannis

Liderul USR îl atacă frontal pe șeful statului, pe care îl acuză de naivitate. ”Să crezi că PSD poate să fie un partener onest și să-i faci jocul e cel puțin naivitate”, susține Barna, cu trimitere directă la reacția președintelui țării la decizia de azi a CCR.

”După alegerile în două tururi și proiectul anticipatelor eșuează. Spun asta după ce l-am ascultat mai devreme pe șeful statului care pare să se mulțumească cu un lung interimat al actualului cabinet”, notează liderul USR pe pagina sa de Facebook.

Barna susține că președintele țării ar avea soluții pentru ieșirea din criză, însă preferă un cabinet format doar din liberali, chiar dacă acesta va avea atribuții limitate. În acest context, deputatul nu se sfiește să îl facă naiv pe Iohannis.

Președintele are soluții la dispoziție, dar preferă un cabinet monocolor PNL cu atribuții limitate. Același cabinet care în urma tangoului cu PSD a reușit doar să ne ducă într-o criză politică.

Ne puteți urmări și pe Google News

O criză pe care o puteam evita dacă PNL ar fi luat mai puține decizii pe bază de orgoliu și calcule cinice”, a scris șeful USR.

„Să crezi că PSD poate să fie un partener onest și să-i faci jocul e cel puțin naivitate. Eșecul strategiei de până acum e evident și cred că el nu trebuie perpetuat”, a dăugat Dan Barna.