Dan Barna vinde "gogoși" umplute cu alegeri anticipate. Comentariu de DAN ANDRONIC

Dan Barna vinde "gogoși" umplute cu alegeri anticipate. Comentariu de DAN ANDRONIC

Dan Barna, candidatul clocit de Florian Coldea, aka Coldifer, este într-o ofensivă mediatică tip emisiunea "Vreau să știu".

Se duce peste tot, pentru că acum este candidatul Alianței 2020, în ciuda faptului că partenerul politic PLUS ne tot anunță că sunt într-un proces de selecție a candidatului. Totul pare făcut după rețeta progresistă brevetată de Stalin:

Nu contează câți/cum votează, ci rezultatul votului! Dar mai ales ce gogoși le vinzi...

Barna are răspunsuri la orice, soluții miraculoase, de zici că este un șaman venit din Siberia ca să vindece tot poporul prin televizor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ceea ce mi-a atras atenția a fost faptul că încă o dată vine cu prostia alegerilor anticipate după alegerile prezidențiale. Îi spun prostie pentru că în România așa cum reglementează Constituția actuală este imposibil de convocat alegeri anticipate.

Potrivit art 89 din Constituție „(1) După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.”

O situație concretă, reală, este greu de obținut. Ca să explic ceea ce Dan Barna nu se obosește, pentru că el ne vorbește doar în sloganuri: pentru a avea alegeri anticipate ar trebui ca Viorica Dăncilă să demisioneze, sau să fie adoptată o moțiune de cenzură, iar Parlamentul să nu voteze de două ori consecutiv un premier desemnat. O situație imposibilă.

În primul rând Viorica Dăncilă nu va demisiona, iar o moțiune de cenzură va fi greu de obținut, așa cum am văzut până acum. Chiar și dacă am accepta versiunea erotico-politică a liderului USR, adoptarea unei moțiuni de cenzură ar însemna o nouă majoritate parlamentară, care ar susține un nou prim-ministru.

Deci am plecat de la încă o promisiune prostească aruncată de candidatul USR Dan Barna, care va consuma și mai multe explicații, va face tot atâta zgomot ca și cea cu "Fără penali în funcții publice", iar rezultatul va fi identic.

Să-mi mai spuneți că tactica USR nu seamănă cu cea propovăduită de  adepții "tăticilor" Marx și Engels.

Nu fiți contrariați, în concepția lui Dan Barna doi bărbați pot crește un copil. Chiar și pe el...

P.S. După scorul de 9-0 încasat la Curtea Constituțională mi-e din ce în ce mai clar că Dan Barna este adeptul revoluției continue.