Evenimentul Zilei > Social > Bărbații nu mai au motive de îngrijorare. Vaccinurile nu afectează fertilitatea masculină. STUDIU
Bărbații nu mai au motive de îngrijorare. Vaccinurile nu afectează fertilitatea masculină. STUDIU

Bărbații nu mai au motive de îngrijorare. Vaccinurile nu afectează fertilitatea masculină. STUDIU

Un studiu realizat în SUA arată că fertilitatea masculină nu este afectată de vaccinarea împotriva noului coronavirus.

Bărbații tineri nu mai au motive de îngrijorare. Un nou studiu publicat în Jurnalul Asociației Medicale Americane, JAMA,  confirmă că fertilitatea masculină nu este afectată de serurile de vaccinare împotriva noului coronavirus. În cadrul cercetărilor, oamenii de știință au studiat mostre de spermă de la bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, de după prima administrare a vaccinului, respectiv a doua.

Persoanele de sex masculin, vaccinate împotriva noului coronavirus cu vaccinurile Pfizer și Moderna, nu au motive de îngrijorare cu privire la fertilitatea masculină.

Cercetătorii oferă asigurări. Nu există modificări ale spermei

Cercetătorii au recoltat mostre de spermă de la un număr de 45 de bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 31 de ani, care nu au prezentat, anterior, probleme de fertilitate. Mostrele au fost recoltate atât după prima doză de vaccin administrată, cât și după rapel. Oamenii de știință au studiat volumul, concentrația, mobilitatea și numărul de spermatozoizi.

„Nu am găsit nicio modificare în parametrii caracteristici ai spermei prelevate de la bărbați tineri și sănătoși, care au primit ambele doze de vaccin bazat pe ARN mesager”, a precizat dr. Ranjith Ramasamy, autorul studiului în cauză. El a menționat că cercetările sale vizează strict vaccinurile Pfizer și Moderna.

Cu toate acestea, medicul susține că mecanismul este asemănător în cazul tuturor vaccinurilor. „Nu credem că ar trebui să avem alte rezultate cu celelalte vaccinuri”, a afirmat Ramasamy.

Experții sunt, însă, de părere că studiul trebuie realizat pe un număr mai mare de bărbați.

Riscul modificării spermei este extrem de redus, după imunizare

„Avem acum dovada care ar trebui să vă garanteze că este extrem de redus riscul ca imunizarea să vă afecteze negativ numărul de spermatozoizi”, a spus dr. David Cohen, co-director al Institutului pentru Reproducere Umană din Chicago.

Expertul a studiat, pe cont propriu, legăturile dintre coronavirus și diverse aspecte legate de viața sexuală, ajungând la concluzia că noul coronavirus nu este transmisibil pe această cale.

Allan Pacey, profesor de andrologie la Universitatea britanică Sheffield, a confirmat că „acestea sunt date liniștitoare ce arată că în urma celor două doze de vaccin bazate pe tehnologia ARN mesager calitatea spermei nu este afectată semnificativ„.

Sperma poate suferi modificări după infectarea cu COVID-19

Deși vaccinurile nu afectează fertilitatea masculină, infectarea cu noul coronavirus o poate face, conform ultimelor descoperiri ale specialiștilor din domeniul medical. Ei spun că virusul poate fi dăunător fertilității persoanelor de sex masculin.

Un studiu arată că SARS-COV-2  dăunează tractului reproducător masculin prin răspândirea inflamației și creșterea stresului oxidant. Potrivit cercetărilor, în cazul bărbaților infectați cu noul coronavirus, afectate sunt și concetrația, forma și mobilitatea spermatozoizilor.

Receptorii prin intermediul cărora coronavirusul penetrează țesutul pulmonar. anume ACE2, se regăsesc și în testicule. Experții din medicină au subliniat că viruși de tipul Ebola și Zika pot să se stabilească pentru o perioadă mai lungă la nivelul organelor genitale masculine, însă în acest sens este nevoie de mai multe cercetări, conform antena3.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.