Bărbat ucis de nepăsarea din spitale

Un bărbat de 62 de ani din localitatea Cărbuneşti, judeţul Olt, a murit, ieri, după ce a fost plimbat timp de patru ore printre secţiile unui spital din Slatina. Potrivit cadrului medical de pe ambulanţă, doctorii au refuzat să preia cazul din cauză că pacientul nu avea asigurarea medicală. Chiar şi după ce a fost trimisă prin fax asigurarea bolnavului, acesta a fost lăsat să zacă pe targa spitalului. Plimbat de la de la secţia de Urgenţe, la Boli Cronice, la Interne şi înapoi la Urgenţă, bărbatul nu a mai rezsitat şi a murit.

Acelaşi cadru medical de pe ambulanţă a declarat pentru RTV că bărbatul era nemâncat de trei zile, fapt ce a determinat agarvarea stării lui de sănătate.

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a precizat că acest caz, considerat de medici drept unul social, a fost tratat superficial. Potrivit oficialului, orice pacient care a fost adus cu ambulanţa la spital reprezintă urgenţă medicală.

Rezultatele anchetei în acest caz vor fi trimise Colegiului Medicilor care va lua măsurile ce se impun.

Diagnosticul iniţial, stabilit în urma decesului, este acela de "subnutriţie", însă cauzele precise ale decesului bărbatului vor fi comunicate în urma autopsiei.

Pedepse prea blânde În urma întrunirii comisiei de anchetă, s-a hotărât sancţionarea a trei dintre medicii implicaţi după cum urmează:

  • doctorul Fulga, despre care asistenta de pe ambulanţă a spus că a refuzat internarea bolnavului, a fost sancţionat cu 10% din salariu pentru o perioadă de trei luni
  • alţi doi medici, Ana Corboş, de la Secţia de Boli Cronice, care a refuzat internarea pacientului pe motiv că acesta nu a prezentat asigurarea medicală, şi doctorul Doru Pârvu, de la Secţia medicală , care a examinat superficial paceintul,  au primit numai avertismente scrise. 

Potrivit Mediafax, medicul Cornel Fulga a fost sancţionat cu 10% din salariu pentru că mai avea deja un avertisment scris. Acesta a greşit în cazul unui copil care suferise arsuri şi care a fost, la rândul lui, plimbat de la o secţie la alta.

Istoria se repetă Acesta nu este un caz singular. În decembrie 2007, o bucureşteancă bolnavă de cancer a fost plimbată  între spitale până a facut stop cardiorespirator şi a murit.

În octombrie 2008, un pacient din municipiul Cluj-Napoca a fost plimbat cu targa de la un spital la altul, fără a-i fi asigurat transportul cu ambulanţa. 

CUM COMENTAŢI SANCŢIUNILE APLICATE CELOR DOI MEDICI?

Ştirea actualizată la ora 19:20