Zi neagră pentru pietonii din Arad. Un bărbat de 70 de ani a decedat, astăzi, la Arad, după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce se traversa strada pe trecerea de pietoni.
„Un tânăr de 22 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism marca Opel Vectra, dinspre cartierul Alfa spre cartierul Confecţii, la trecerea de pietoni semnalizată şi marcată corespunzător din intersecţie, nu a acordat prioritate de trecere şi a surprins şi accidentat grav pe C. Gheorghe, de 70 ani, din Arad. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că, victima traversa strada regulamentar în calitate de pieton. Bărbatul de 70 de ani a decedat în drum spre spital“, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce-Berar. Accidentul a avut loc la intersecţia străzii Pădurii cu strada Dorobanţi.
Fată de 19 ani, accidentată grav tot pe trecerea de pietoni Tot astăzi, pe o trecere de pietoni semnalizată corespunzător, dar dintr-un alt loc din oraş, G. Alexandra Carmen, în vârstă de 19 ani, a fost grav accidentată de un şofer care nu i-a acordat prioritate. „Conducătorul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind pozitiv, astfel încât au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce-Berar. Accidentul a avut loc Calea Radnei, pe sensul de mers Piaţa Drapelului spre Lipova.