Dumitru Dragomir a fost prezent luni seara la Realitatea sportivă, fiind invitatul lui Claudiu Giurgea. Nimic anormal. Suntem obișnuiți cu prezența lui, mai toți realizatorii dorindu-și asta.

Nu există emisiune în care Dragomir să nu rostească cuvinte, povești, ponturi sau idei dintre cele care sunt imediat preluate de presa de specialitate și nu numai. Multe dintre acestea sunt adevărate. Doar că luni seara, poreclitul “domn Corleone” și-a exprimat bănuielile despre cum, când, de cine și cu cât este căpușată Liga Profesionistă de Fotbal.

Redau declarațiile publice ale domniei sale:

„Vânzarea drepturilor TV ale meciurilor de fotbal s-a făcut și în 2013, și în 2019 fără licitație, către un offshore maltez. S-a dorit acest lucru pentru ca Victor Ponta să aibă bani de campanie electorală pentru Președinția României.

Am fost curățat de la Ligă pentru că, deși mi s-a propus, eu n-am acceptat decât vânzarea cu licitație.

Mi s-a propus acest lucru în casa lui Iuliu Mureșan (n.a. - fost președinte la CFR Cluj, bun prieten cu Paszkany)

Am auzit că acționarii acestui offshore din Malta au fost domnii Dâncu și Paszkany, ambii de la Cluj. Nu sunt străini de tranzacție nici Rus și Maior.

Grupul de la Cluj e puternic. Nu zic mai multe, că și-așa vor de ani de zile să mă lege. Rog ziariștii de investigații să verifice cu cât au cumpărat cei de la Digi drepturile TV de la firma malteză, cine sunt acționarii și câți bani au ajuns la LPF. Diferența este de vreo 50 de milioane de euro pentru o perioadă de 5 ani, bani care trebuia să ajungă la fotbal”.

Reamintesc că banii încasați de LPF pentru drepturile TV se ridică la suma de 27 de milioane de euro net pe an. Brutul duce undeva la 34 milioane de euro. Înmulțiți această sumă cu vreo 10 ani, durata contractului, și va rezulta cifra de 340 milioane de euro. Nimic anormal, dimpotrivă, atragerea cât mai multor bani este în beneficiul cluburilor profesioniste și nu numai. Drepturile TV înseamnă pentru acestea mai bine de 90% din bugetele necesare supraviețuirii. Din păcate.

Politicienii și SRI-iștii căpușează până și fotbalul

Dacă doar parțial bănuielile și declarațiile lui Dragomir ar fi adevărate este foarte grav, nu doar pentru că fotbalul e mai sărac cu 10 milioane pe an, cât și pentru că există un grup restrâns de politicieni și poate și SRI-iști care gravitează în jurul sportului pentru a-l căpușa. Mă întreb: oare de ce n-a avut nevoie și nu a dorit LPF-ul să facă o licitație?

Orlando Nicoară, intermediarul inutil

Se cunoaște că interfața firmei malteze este un fost salariat al lui Adrian Sârbu, pe nume Orlando Nicoară. Acesta a devenit brusc gurul marketingului și publicității în România. Se pare că a fost și este pus întotdeauna la înaintarea produselor ușor vandabile din mai multe domenii de activitate. Puțin probabil ca la aceste sume vehiculate să fie alții, poate la fel de merituoși, deși ei există cu duiumul. Se preferă aleșii. Cum de către cine? Ne putem imagina doar. Știm că în România, din totalul televiziunilor, doar cele cu programe strict de sport își puteau dori cu ardoare transmisia meciurilor de fotbal. Ce-ar fi făcut fără ele dacă tot se numesc TV de sport? Fotbalul atrage, e adevărat. Dar nu la dimensiunea acestor sume. Întotdeauna, în afaceri există o secvență temporală care poate să te ridice sau să te ducă la faliment.

Care au fost garanțiile firmei malteze? Au existat ele?

De exemplu, pentru ca Orlando Nicoară să cumpere în mod cert și hotărât de la LPF, sau de la oricine, drepturi TV sau orice altceva la nivelul sutelor de milioane de euro, trebuia să garanteze că acel/acele contracte se vor și realiza. Mă întreb ca novicele: de unde are Nicoară garanții de 340 de milioane de euro? Nu cumva era sigur dinainte de-a semna contractul de achiziție de la LPF că Digi, Telekom și Look vor dori să cumpere proaspăt achiziționatele sale drepturi? Nu cred că cineva din România, sau de oriunde din lume, s-ar fi aruncat cu capul în zid și s-ar fi angajat la obligația de plată a unei astfel de sume înainte de-a fi sigur că cele trei televiziuni vor achita cu adaos drepturile TV. Bref, Orlando Nicoară știa ce cumpără de la LPF fiindcă știa că cele trei televiziuni vor dori sau poate vor fi obligate să cumpere de la el. La suprapreț, bineînțeles. Cum de unde știa? Probabil că vorbiseră el și cei care sunt în spatele său cu alde Digi, Telekom și Look.

LPF putea vinde direct drepturile TV

Putea proceda astfel și LPF-ul în mod direct.

Măi Digi, vrei drepturile TV? Cât plătești? Măi Telekom, tu vrei să televizezi fotbal? Dacă da, tu cât plătești? Dar tu, Paszkany, vrei să transmiți? Era foarte simplu.

Poate se mai adăugau 10 milioane de euro anual la bugetul săracului nostru fotbal. Spun sărac dacă-l compar cu cel adevărat. Dacă și-ar fi dorit toți să achiziționeze drepturi TV, cum s-a și întâmplat, de ce-ar mai trebui un intermediar din Malta și un nume de Orlando? Cu Look nu era greu pentru că îl avea pe Paszkany ca influență acolo, după cum se aude. Omul nu mai apare în acte. Totuși există.

Iar mă întreb: ce s-ar fi întâmplat dacă niciuna nu ar fi dorit să achiziționeze cu astfel de sume drepturile TV ale meciurilor de fotbal? Cu cât s-ar fi înțepat domnul Nicoară și ortacii deștepți din spatele său?

O vânzare aranjată?

Cred că cu nimic. Pentru că, după spusele lui Dragomir, totul era aranjat. Doar timp de un an televiziunile noastre de sport s-au rățoit la LPF și la Nicoară în privința prețului. Se întâmpla pe timpul guvernării Ponta. Acestea au fost repede liniștite și au fost convinse să plătească prețul cu stoicism, deși niciuna nu acoperă costurile pe care le are. Publicitatea adusă la televiziuni pentru transmiterea meciurilor, a fazelor în emisiuni, a reluărilor și a știrilor este net mai mică decât suma de 34 milioane de euro anual. Și-atunci, de ce o fac? Cui îi place să piardă bani? Explicația ar consta în două motive. Primul e acela că trebuie să se păstreze un ștaif, o imagine, iar al doilea ar fi că niște bani, mai mulți decât drepturile TV, trebuie să ajungă anual în Malta. Nu afirm că logica mea ar fi una normală. Mă gândesc simplist că există posibilitatea să fie sifonați banii cuveniți fotbalului.

DNA ce face? Ar trebui sau nu să se inestigheze drumul banilor în Malta?

Mergând mai departe cu simplitatea gândirii, mă întreb din nou ce fac instituțiile statului dacă, repet, doar parțial sunt adevărate afirmațiile lui Dragomir? Consiliul Concurenței a spus că e legal să nu fie făcută o licitație. DNA-ul este puternic prins în chingile SRI-ului și execută ordine fabricând dosare peste dosare la ordinul deja cunoscut al Securității. Am scăpat de Ceaușescu și-am dat de mă-sa, se pare.

O bănuială de sifonare a 50 de milioane de euro nu interesează pe nimeni

Astfel de fapte, dacă sunt reale, ar trebui de urgență să facă temuta instituție să reacționeze.

50 de milioane de euro palmați de către politicieni români din instituții private ar trebui și să dea de gândit, și să facă o instituție să reacționeze măcar printr-o formală verificare și tot o formală comunicare publică, chiar dacă se autosesizează. Bănuielile unei astfel de fapte afirmate la o televiziune publică de către Dragomir sau oricine altcineva ar trebui să se transforme rapid într-o autosesizare. Cine s-o facă? DNA-ul nostru cel de toate zilele are alte preocupări. El se ocupă de orice altceva decât posibila sifonare de către politicieni și SRI-iști a banalei sume de 50 de milioane de euro. De exemplu, de întocmirea de dosare împotriva celor neloiali, care calcă după părerea lor pe bec. Vom aștepta mult și bine până când această instituție va face altceva decât i se impune. Numele vehiculate de către Dumitru Dragomir în emisiunea de duminică și bănuielile care planează asupra domnilor Dâncu, Rus, Maior încă îi fac pe cei din incinta de pe Știrbei Vodă să tremure și să reacționeze prin omisiune și amnezie. Curată justiția română!

Noi rămânem doar cu bănuielile și poate cu bani mai puțini în fotbal.