Banii UE pentru agricultură vin prin Bancpost

Fondurile europene pentru agricultură vor ajunge la beneficiari prin Bancpost.

Însă numai în acest an. Banca a fost selectată de Ministerul Agriculturii după desfăşurarea celei de-a treia proceduri organizate în acest sens. Primele două proceduri au fost anulate în urma contestaţiilor.

Prin această procedură a fost selectată banca prin intermediul căreia vor fi virate fondurile UE destinate agriculturii, dezvoltă rii rurale şi pescuitului până la sfârşitul acestui an. Începând din 2009, sumele vor fi distribuite prin Trezoreria Statului.   „De la 1 ianuarie 2009, vom lucra cu Trezoreria Statului, pentru că va derula şi conturi în euro, astfel că procedura se referă la fondurile pentru acest an. Sumele fiind mici, am folosit procedura de cerere de oferte“, au declarat reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, citaţi de Mediafax.