Banii intră direct pe card! Decizie de ultimă oră a Guvernului: 500 de lei pentru aceşti elevi

Sursă: Elena Crk | Dreamstime.com

Șeful interimar al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat, la finalul ședinței de guvern, că autoritățile naționale au făcut plata pentru 122 milioane de lei care să fie direcționați către 246.000 de elevi care provin din familii cu o situație financiară precară. Minorii care se află într-o astfel de situație vor primi pe card o sumă de 500 de lei.

Elevii care provin din familii cu o situație financiară precară vor primi pe card, joi, suma de 500 de lei reprezentând sprijin din partea statului, a anunțat șeful interimar al Ministerului Investițiilor, Marcel Boloș. Măsura face parte din pachetul economic-social „Sprijin pentru România”, care se axează pe două linii de interes: investiții și măsuri sociale.

Statul oferă 500 de lei elevilor cu o situație financiară precară

„S-a operaționalizat una dintre măsurile cuprinse în programul economic-social „Sprijin pentru România”. Este vorba despre elevi care provin din familii sărace, un număr de 246.000 de elevi. Astăzi le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în programul de măsuri economico-sociale, așa încât, cei 500 de lei, aşa cum am spus, vor intra astăzi pe card. Este vorba de 122 de milioane de lei pe care i-am plătit astăzi”, a declarat șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Oficialul liberal a precizat că pachetul de măsuri economico-sociale continuă şi cu un program care vizează persoanele defavorizate și care implică distribuirea mai multor pachete alimentare. Până la Paști, guvernanții și-au propus să distribuie 1.188.000 astfel de pachete alimentare în echivalentul sumei de 170 de lei.

„Măsurile anunțate de către Guvern în ceea ce privește sprijinul persoanelor vulnerabile este în implementare și își continuă mersul firesc așa cum a fost anunțat”, a mai spus șeful Ministerului Investițiilor.

Ce spune Marcel Boloș despre absorbția unor noi fonduri europene

Întrebat dacă a reușit să găsească alte fonduri europene, dincolo de suma de 9 miliarde de lei, prin care să implementeze noi proiecte, Marcel Boloș a răspuns: „Acele 9 miliarde de lei am spus că le vom avea din fonduri europene, din acel pachet de 17,3 miliarde de lei. Suma se obține pe trei căi, o primă cale fiind cea de ajustare la contractele de finanțare pe care le avem în derulare pentru proiectele de infrastructură, de transport, de canalizare, adresate autorităților locale.

(Reporter: Este corect să spunem că luăm bani de la infrastructură și îi ducem la vouchere?) Deloc. Nu, pentru că sumele pe care le-am menționat sunt din diferite programe operaționale pe care le avem în implementare, iar voucherele, așa cum s-a precizat la lansarea pachetului de măsuri, sunt finanțate din perioada de programare 2021-2027, deci este vorba despre bani care provin din fondul social-european. Exact așa cum s-a promis, jumătate din sumă sunt din programul operațional destinat persoanelor defavorizate, așa cum e și denumirea acestui program.

(Reporter: Și reușim să aducem alți bani europeni pentru acest pachet, să ajungem la 10, 11 miliarde?) 9 miliarde de lei sunt deocamdată banii pe care îi avem, în contextul în care regulamentul Comisiei Europene și prevederile programelor operaționale sunt respectate. Dacă va exista o flexibilizare mai departe din partea CE pentru ca să putem reloca alți bani de la alte programe, vom vedea”.